Daniela Vekvert: „Prin minimalism putem crea un viitor durabil”

Data:

Necesitatea de a proteja mediul este mai stringentă ca niciodată. Antreprenorii și antreprenoarele au responsabilitatea de a se asigura că activitățile lor sunt desfășurate într-o manieră durabilă, transformând felul în care aleg să își folosească resursele. Astăzi facem cunoștință cu Daniela Vekvert, o tânără antreprenoare, care și-a propus să contribuie la crearea unui viitor durabil prin confecționarea accesoriilor prietenoase mediului, stilate și autentice. 

Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Credit: Aurel Obreja, UN Women
Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Foto: Aurel Obreja, UN Women

Grija față de mediul înconjurător a fost mereu una dintre valorile de bază ale Danielei Vekvert. Confecționarea accesoriilor eco a început drept hobby, dar nașterea fiicei a determinat-o să se implice și mai mult în crearea unui viitor mai bun pentru generația nostră și generațiile următoare. 

„Fiind în concediu de maternitate, îmi doream să identific noi activități și să creez lucruri frumoase. Am început să confecționez torbițe eco urmând tehnica macrame. Deși torbițele eco au apărut pe piață cu zeci de ani în urmă, am analizat inițial cum aș putea să creez modele unice, cu un design modern. Marele avantaj al acestora este că pot fi utilizate nu doar pentru cumpărături, ci și la plajă, la picnic, la o plimbare cu copiii. Confecționez aceste accesorii la comandă și toate lucrările sunt autentice, dar cel mai important este că toate torbițele sunt reutilizabile. Consider că este esențial să ne asigurăm că afacerile noastre sunt sustenabile.” – povestește tânăra. 

Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Credit: Aurel Obreja, UN Women
Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Foto: Aurel Obreja, UN Women

Daniela consideră că grija față de mediul înconjurător începe cu educația de acasă și că fiecare dintre noi poate contribui la crearea unui viitor durabil prin acțiuni simple, dar esențiale. „Este important să oferim un exemplu copiilor noștri, pentru că ei vor prelua ceea ce văd la noi. Eu am fost educată să am grijă de mediul în care locuiesc. Aceasta a fost una din valorile părinților mei și acum îmi doresc să cultiv aceste valori și în familia mea.” – a adăugat tânăra antreprenoare. 

Pentru a-și dezvolta afacerea, Daniela a participat la programul de pre-accelerare pentru fete și femei, implementat de UN Women în parteneriat cu XY Partners, cu sprijinul financiar al Suediei. Acesta i-a permis să acumuleze cunoștințele necesare în domeniu, dar și să afle mai multe despre piața de desfacere din Republica Moldova. 

„Datorită pre-acceleratorului, am aflat de la mentorii și mentorele programului pașii de bază pentru a-mi face mica afacere să prospere. M-a încurajat și mai mult faptul că am observat interes față de produsul pe care îl creez. Le sunt profund recunoscătoare mentorilor și mentorelor programului, dar și organizatorilor și partenerilor. Își fac meseria cu profesionalism și dăruire.” – afirmă Daniela 

Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Credit: Aurel Obreja, UN Women
Daniela Vekvert, fondatoarea proiectului „Knotbee”. Foto: Aurel Obreja, UN Women

Tânăra antreprenoare consideră că în Republica Moldova există potențial de dezvoltare a antreprenoriatului feminin, iar susținerea din partea celor apropiați joacă un rol foarte important pentru femeile care decid să lanseze o afacere. 

„De-a lungul ultimilor ani, în Republica Moldova au fost lansate foarte multe programe de abilitare a femeilor, ceea ce demonstrează că lucrurile încep să se schimbe.” – spune tânăra. 

Pe final, Daniela le îndeamnă pe toate fetele și femeile să-și creeze viitorul pe care și-l doresc: „Trăim o singură dată și dacă nu ne urmăm visele, rămânem cu regrete și remușcări, iar aceasta ulterior se reflectă negativ asupra tuturor aspectelor vieții. Cel mai important este să credem că putem și neapărat vom reuși”. 

Acest material a fost realizat de UN Women Moldova în contextul Zilei Internaționale a Femeii 2022, cu sloganul ”Egalitatea de gen pentru un viitor sustenabil”.