Inovare Durabilă la Hackathonul „Tehnologii pentru Economia Verde" din Comrat și Bălți

Data:

Hackathonul pentru femei „Tehnologii pentru Economia Verde" a adus în prim-plan două evenimente simultane, desfășurate la Comrat și Bălți, marcând un pas important în domeniul tehnologiei și sustenabilității. Acest eveniment inovator a reunit femei pasionate de tehnologie și mediu, având scopul de a dezvolta soluții inedite pentru provocările economiei verzi, transformând ideile în acțiuni concrete. 

Hackaton

Femeile și fetele din Bălți și Comrat care împărtășesc pasiunea pentru tehnologie și sustenabilitate au fost invitate să dezvolte soluții pentru următoarele domenii tematice: 

  • Managementul deșeurilor și reciclare; 
  • Colectarea apelor și protejarea resurselor de apă; 
  • Programe educaționale pentru economia Verde; 
  • Afaceri ecologice inovatoare; 
  • Energii regenerabile și eficiență energetică. 

La Bălți au concurat șapte echipe, iar la Comrat patru echipe. Ideile au fost evaluate pe criterii de inovație, relevanță pentru economia verde, impact social, fezabilitate, impact asupra mediului și utilitate. 

La Bălți, premiul mare a fost acordat echipei Eco Mobilă, care a propus reutilizarea deșeurilor din plastic în producția de mobilier. Locul doi a revenit echipei Eco Teach, care a dezvoltat o aplicație pentru gestionarea deșeurilor, promovând reducerea și reciclarea eficientă a acestora. Pe locul trei s-a clasat echipa Green Agriculture, care a creat o aplicație dedicată agricultorilor, ghidându-i în practicarea agriculturii ecologice. 

La Comrat, echipa câștigătoare a fost GreEnter, cea care a propus un program educațional pentru elevi și părinți, promovând conștientizarea și implicarea noii generații în procesul de sortare a deșeurilor. Locul doi a fost obținut de echipa EcoHub, care a sugerat crearea unei comunități și a unui hub pentru evenimente și proiecte legate de economia verde și sustenabilitate. Pe locul trei s-a clasat echipa Casa Mache, care a propus producția de mobilier și accesorii din paie de hârtie reutilizată. 

Hackaton

Pe parcursul desfășurării hackathonului, participantele au avut acces la îndrumare din partea specialiștilor și specialistelor cu experiență, au participat la sesiuni de pregătire și au devenit membre active ale unei comunități care împărtășește aceleași pasiuni. 

Hackathonul a reușit să mobilizeze femeile pasionate de tehnologie și mediu, oferindu-le o platformă pentru a deveni agente de schimbare în comunitate, dezvoltând soluții durabile și inovatoare pentru economia verde și contribuind la dezvoltarea durabilă.  

Această activitate a fost organizată de Asociația Națională a Companiilor TIC (ATIC), cu sprijinul UN Women și finanțată de Guvernul Japoniei.