Din spusele Elenei Biceva: “Având grijă de noi înșine, putem ajuta și mai mult”

Data:

De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, sute de mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova în căutarea unui adăpost sigur. Deși s-au confruntat cu o criză fără precedent, moldovenii s-au mobilizat pentru a oferi susținere persoanelor refugiate. Guvernul Republicii Moldova, comunitatea internațională, organizațiile societății civile, dar și o mulțime de cetățeni, voluntari și voluntare și-au unit eforturile pentru a răspunde prompt și eficient la nevoile celor care au fugit din calea războiului. Persoanele implicate în soluționarea crizei refugiaților s-au confruntat cu un șir de provocări, una dintre cele mai stringente fiind menținerea echilibrului psihologic. Acest lucru a determinat mai mulți/te specialiști și specialiste din domeniul psihologiei și psihoterapiei să organizeze sesiuni de consiliere psihologică. Astfel a procedat și Elena Bîceva, președinta Asociației Gestalt Terapie și Psihodrama din Moldova, care organizează sesiuni de consiliere psihologică pentru funcționarii și funcționarele publici/e implicați/te în acțiunile de răspuns la criza refugiaților. Elena a povestit care este rolul consilierii psihologice în situații de criză, dar și cum prevenim arderea emoțională.

Elena Biceva
Elena Biceva
Credit foto: Prin amabilitatea Elenei Biceva

„Activitatea noastră propriu-zisă a început de la colectarea nevoilor beneficiarilor și beneficiarelor. Aceștia/acestea au ales cele mai utile teme din perspectiva lor. De la începutul lunii mai până în prezent am desfășurat 4 sesiuni în grup, în cadrul cărora am discutat diverse aspecte, inclusiv ce putem face pentru persoanele refugiate și ce nu putem face, cum se manifestă arderea emoțională și cea profesională, dar și cum facem față stresului. Mulți/te beneficiari și beneficiare s-au confruntat cu dificultăți în comunicare cu colegii și colegele, dar și cu persoanele refugiate. Inițial, cea mai mare provocare era organizarea. Cu toții ne-am confruntat cu o astfel de criză pentru prima dată și nimeni nu știa cum să acționeze. A fost un proces de găsire a soluțiilor. La multe persoane s-a atestat arderea emoțională, aceasta reflectându-se ulterior și asupra relației cu cei dragi. Emoțiile le copleșeau și acestea nu știau cum să le gestioneze.

La partea practică a sesiunilor, beneficiarii și beneficiarele au învățat tehnici de depășire a stresului, au făcut terapie prin artă, precum și psihodrama, au utilizat cardurile metaforice, au jucat rolurile persoanelor refugiate. Aceste activități i-au ajutat să găsească soluții pentru diverse situații, precum și resurse pentru a face față provocărilor. La solicitarea lor, în curând vom organiza și sesiuni individuale, dar vom lucra cu și cu stresul posttraumatic.

Elena Biceva
Elena Biceva, a doua din stânga, cu un grup de participanți/te după o sesiune de consiliere psihologică
Credit foto: Prin amabilitatea Elenei Biceva

Pentru mine este foarte important ca persoanele cu care lucrez să găsească timp pentru a avea grijă și de sine. De regulă, persoanele implicate în soluționarea crizelor, trăiesc și acționează ca salvatori și salvatoare. Acestea încearcă să ajute cât mai mult, uitând de propriile dorințe și necesități. Însă având grijă de sine, îi putem ajuta pe alții și mai mult. Este extrem de important ca noi, specialiștii și specialistele în domeniul psihologiei, să le oferim beneficiarilor și beneficiarelor susținere emoțională și metodologică. Când persoana se află într-o situație de criză, cineva trebuie să fie alături, pentru a-i aminti să aibă grijă de sănătatea mintală, să facă sport, să aibă o rutină zilnică. În caz contrar, arderea emoțională este inevitabilă.

Fiecare din noi are în trecut traume și episoade dramatice, care rămân ascunse de cei din jur. Iar astfel de situații ca războiul declanșat în Ucraina descoperă toate emoțiile, suferințele și anxietățile, ceea ce am remarcat la toate persoanele cu care am lucrat. În contextul actual, multe persoane suferă de trauma martorului. Deși nu sunt atacate direct, acestea suferă psihologic de pe urma invaziei militare și nu înțeleg ce se întâmplă. În astfel de situații, este vital să avem alături persoane de la care să auzim că nu este normal ceea ce se întâmplă în jur și este normal ceea ce simțim.

Aflându-ne într-o situație de criză, încercăm să supraviețuim și uităm de resursele emoționale. Aceasta este o strategie corectă, însă în astfel de cazuri avem nevoie de un sprijin, de persoane cu care să împărtășim trăirile și emoțiile. În același timp, chiar și în afara situațiilor de criză, cel mai important este să trăim și nu doar să funcționăm. Grija față de sănătatea mintală ne face să trăim toate emoțiile și să ne simțim vii.”

Guvernul Republicii Moldova, în cadrul unui răspuns rapid la criza umanitară a înființat un grup de lucru de voluntari și voluntare în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care contribuie la eforturile de primire, susținere și cazare a fluxului de refugiați din Ucraina. Pe lângă aceasta, procesul este susținut și de mulți prestatori de servicii. Astfel, având în vedere provocările și presiunea cu care se confruntă aceștia, UN Women a contractat organizația condusă de către Elena Bîceva pentru a oferi susținere psihologică și consiliere furnizorilor de servicii, voluntarilor și voluntarelor care interacționează cu persoanele refugiate din Ucraina din cauza războiului în țara vecină.