Motivație pentru viață: Misiunea unei femei din Ucraina refugiată în Moldova

Data:

A venit în Moldova împreună cu mama care se deplasează cu greu, lăsând în urmă soțul, fiul, casa și fără să știe unde îi este fiica, însă a reușit nu doar să supraviețuiască, dar și să ajute alte refugiate împreună cu Asociația „Motivație” din Moldova, organizație parteneră a UN Women, susținută financiar de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

Tatiana este originară din Șevcencovo, Nicolaev. Pe 27 februarie, soțul ei a plecat la război, iar copiii erau în diferite orașe la studii. În martie, când luptele se apropiau tot mai mult de localitatea ei, Tatiana și-a luat mama și a venit în Moldova.

world humanitarian day
Discursul Tatianei din cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Asistenței Umanitare, organizat de UN Women Moldova.
Credit Foto: Aurel Obreja

„Voluntarii au scos-o pe mama din autobuz în brațe. Nu știam ce vom face și unde să mergem, dar am fost întâlnite cu căldură și ajutate din prima clipă”, spune Tatiana.

Chiar dacă nu știa unde îi este fiica și dacă soțul și fiul încă sunt în viață, ea s-a oferit să ajute refugiatele din prima zi. Astfel a ajuns la Asociația „Motivație” din Moldova, care lucra în teren pentru a ajuta, în special, persoanele refugiate cu necesități speciale - cazare, pachete alimentare, pachete de primă necesitate, consiliere psihologică și sprijin pentru toate problemele generate de război și noul statut de refugiate pentru miile de femei și fete din Ucraina.

„Sunt o femeie simplă, obișnuită să muncească și să-și hrănească familia. Am început să îngrijesc o bătrână și continuam să fac voluntariat. Atunci, colegii și colegele de la Asociația „Motivație” din Moldova mi-au oferit un loc de muncă plătit și m-au învățat cum să abordez corect oamenii care aveau nevoie de ajutorul nostru. Am lucrat cu organizațiile din raioanele care adăposteau persoane refugiate pentru ca acestea să înțeleagă mai bine ce presupune răspunsul la criza refugiaților și cum să rămână eficiente în perioade tensionate și cu flux mare de oameni, în special persoane cu dizabilități, derutate din cauza incertitudinii în care s-au pomenit din cauza războiului. Personal, abia când am început să câștig propriii bani, am recăpătat încredere și o ușoară senzație de normalitate”, mărturisește Tatiana.

Împreună cu colegii și colegele de la Asociația „Motivație” din Moldova, Tatiana a mers prin toată țara cu pachete de ajutoare, cu o vorbă bună și pentru a oferi suport autorităților și asociațiilor locale pentru a înțelege mai bine necesitățile oamenilor refugiați în Moldova, mai ales ale persoanelor cu nevoi speciale. Ea spune că a înregistrat mii de apeluri în toată această perioadă. „Oamenii au nevoie de ajutor, dar au nevoie și de susținere morală. Ajutându-i mă simt mai bine și sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a face ceva necesar și util în această perioadă foarte complicată pentru noi toți”.

După o lună de călătorii, de departe nu în siguranță de la Nicolaev în Polonia, din Polonia în Franța și apoi în Moldova, fiica Tatianei a ajuns alături de mama și bunica și s-a înrolat în rândul voluntarelor. Astăzi, fata lucrează și continuă studiile on-line, chiar dacă uneori săptămâni întregi nu se țin ore din cauza bombardamentelor și a lipsei de energie electrică. După 10 luni de război, pentru prima dată, Tatiana urmează să-și vadă soțul și fiul după Revelion. „Vor avea un scurt concediu, sigur prioritate au bărbații cu copii mici care sunt lăsați de sărbători să-și vadă familiile, dar sper să ne revedem curând și noi. Vom merge la Vinița, unde s-a stabilit familia feciorului meu. Satul nostru a fost eliberat abia o lună în urmă și încă nu sunt conectate facilitățile, dar și mi-e frică să văd ce a rămas din gospodăria noastră”, spune Tatiana care și-a luat recent de la azil un cățel și l-a numit Mira (pace), după numele străzii pe care locuia până la război.


Asociația „Motivație” din Moldova, care de 22 de ani îmbunătățește calitatea vieții persoanelor cu dizabilități în Moldova și incluziunea lor socială, a implementat, cu susținerea UN Women și sprijinul financiar al Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară, pe parcursul anului 2022, proiectul „Solidaritate și activism pentru pace”. Datorită implicării în acest proiect, Tatiana și-a consolidat capacitățile sale de planificare și gestionare a crizei refugiaților. UN Women, prin intermediul Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară, a dezvoltat în anul 2022 parteneriate cu 6 organizații conduse de femei și pentru drepturile femeilor pentru a oferi asistență umanitară urgentă femeilor refugiate, a contribui la sporirea participării și leadership-ului feminin la planificarea și implementarea răspunsului umanitar, dar și a crea comunități incluzive și reziliente.