1000 de femei își transformă pasiunea pentru coduri și algoritmi în joburi

Fie că sunt motivate de curiozitate, interesul pentru științele exacte sau din întâmplare, peste 1000 de femei își transformă pasiunea pentru domeniul IT în joburi.

Data:

 
1000 de femei își transformă pasiunea pentru coduri și algoritmi în joburi

Elena Boldurescu - una dintre participantele în cadrul proiectului „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor”. Credit: UN Women Moldova/ATIC

Acestea au revenit la temele pentru acasă și își fac timp să studieze ceea ce le pasionează: bazele limbajelor de programare, lucru care le va ajuta să creeze interfața unui site sau a unei aplicații web. Tocmai aceste abilități fac parte din fișa postului unui Front-End Developer – una dintre profesiile care se confruntă cu o criză mare de angajați.

Pe lângă multiplele beneficii pe care le oferă o carieră în acest sector, femeile sunt motivate și de pasiunea pentru coduri, algoritmi și limbajele de programare. Iar rezultatul final al temelor practice le oferă motivația necesară și siguranța că vor reuși să-și construiască o carieră într-un domeniu aflat în continuă ascensiune.

Fetele și femeile sunt studente în cadrul programului „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea UN Women Moldova și sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

Svetlana Cazariz, una dintre participantele în cadrul Programului, spune că în copilărie visa să devină medic la Spitalul de Urgență și programatoare. Femeia a reușit să își îndeplinească visele, iar acum își împarte ziua între salvarea de vieți omenești și scrierea de coduri.

„Am studiat Facultatea de Medicină și acum un an am absolvit și niște cursuri de IT la o instituție de profil. Pentru mine medicina și IT-ul sunt o chemare din interior și au multe puncte tangente: sunt dificile, sunt extrem de interesante, necesită o abordare complexă și îți oferă posibilitatea de a te realiza”, spune Svetlana.

Deja mai bine de patru luni, participanta reușește zilnic să-și facă timp pentru a face temele pentru acasă, iar flexibilitatea programului de studii îi permite să persevereze și în domeniu digital.

„În condițiile în care am destul puțin timp liber, platforma îmi permite să nu pierd cunoștințele pe care deja le-am acumulat și să le dezvolt mai departe. Cursurile sunt structurate foarte bine, deoarece există posibilitatea să înveți și să-ți faci temele atât acasă, cât și online de pe telefon, de aceea este mai eficient”.

Inga Ivanov, o altă participantă, spune că se regăsește anume în logica și atenția la detalii specifice domeniului IT. Participanta este absolventă a unei Facultăți de Limbi străine, iar acum activează în calitate de contabilă. Peste un an își dorește să se reprofileze și lucrează mult pentru ca noul loc de muncă să fie într-o companie IT.

„Am ajuns întâmplător la aceste cursuri, după ce am văzut o prezentare pe internet. I-am recomandat unei prietene care deja era angajată într-o companie din IT, să se înscrie la aceste cursuri. Peste câteva zile am decis să mă înregistrez și eu din curiozitate și din dorința de a învăța ceva nou. Acum, după 4 luni de studiu, am început să mă gândesc destul de serios la o eventuală reprofilare. Este un domeniu activ, în continuă dezvoltare”.

Programul de instruire cuprinde sesiuni online și offline și se desfășoară în perioada octombrie 2018 – mai 2019. În această perioadă, participantele au sarcina de a studia online, câte minim 15 minute pe zi, pentru a acumula 8000 de puncte la cele patru cursuri din specialitate: HTML, CSS, Javascript, VueJS+ES 6. Iar două luni din acest program vor fi dedicate atelierelor practice. Pentru a încuraja accesul femeilor la cea mai dinamică industrie, cursurile din cadrul programului sunt oferite în mod gratuit, în limbile română și rusă.

 „ATIC își propune să motiveze fetele și femeile din țară să urmeze cursurile IT pentru ca, ulterior, acestea să activeze în cea mai dinamică industrie și să beneficieze de șanse egale de dezvoltare și afirmare profesională. Împreună cu UN Women, Guvernul Suediei și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională am conceput și implementăm programe care să încurajeze fetele să aleagă asemenea cariere, oferindu-le oportunități de instruire și tot sprijinul de care au nevoie”, spune Ana Chirița, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

„Este foarte încurajator și îmbucurător faptul că fetele și femeile se regăsesc tot mai mult în domeniul tehnologiilor informaționale. Acest sector, care are un potențial enorm de ocupare a forței de muncă, este o bună oportunitate pentru a diminua discrepanțele de gen pe piața forței de muncă  și a decalajului salarial dintre femei și bărbați. În 2017, diferența salarială dintre femei și bărbați în sectorul IT a ajuns la circa 33%. Actualmente, 61% dintre absolvenții învățământului terțiar sunt femei, dar numai 4% dintre acestea absolvesc specialități STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică). De aceea, în condițiile cererii crescânde de forță de muncă calificată in domeniul TIC, femeile reprezintă un potențial de capital enorm pentru acest sector”, a spus Lucreția Ciurea, specialistă monitorizare și evaluare în cadrul UN Women Moldova.         

Proiectul „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor” a fost lansat în iunie 2018, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei și al UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor).

Sursa istorie: ATIC Moldova