Sute de susținători și susținătoare ale drepturilor femeilor din Europa de Est și Caucaz solicită schimbări sistemice pentru realizarea drepturilor femeilor pentru un viitor egal

Data: 5 octombrie 2020

La data de 6 octombrie 2020, bărbați și femei feministe și susținătoare ale drepturilor femeilor din Europa de Est și Caucaz se reunesc într-o consultare virtuală pentru a evalua progresele realizate în raport cu angajamentele asumate în cadrul Declarației de la Beijing și Platformei de Acțiune, cea mai vizionară agendă pentru drepturile femeilor și fetelor. Discuțiile vor avea la bază provocări și priorități critice, iar împreună se va pleda pentru o schimbare sistemică, cu voință politică puternică și acțiuni decisive, pentru a grăbi atingerea egalității de gen.

 

Această reuniune va fi prima dintr-o serie de consultări care acoperă mai multe subiecte legate de drepturile femeilor, egalitatea de gen și abilitarea femeilor și va fi integrată în Forumul Generația Egalității, o întrunire mondială centrată pe societatea civilă cu genericul egalității de gen, convocată de UN Women și găzduită în colaborare cu guvernele Mexicului și Franței, prevăzută să aibă loc anul viitor. La o sesiune de încheiere, participanții și participantele le vor prezenta factorilor de decizie și partenerilor de dezvoltare recomandările formulate. 

Consultările sub-regionale vor reuni un grup divers de participanți și participante, printre care tinere feministe, supraviețuitoare ale violenței împotriva femeilor, migrante, persoane LGBTQI, femei din mediul rural, antreprenore, femei cu dizabilități și susținători bărbați din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Federația Rusă și Ucraina.

Consultările vor avea loc virtual, sub formă de sesiuni interactive de brainstorming. Participanții și participantele vor discuta și despre consecințele economice și sociale cauzate de criza COVID-19, care lovește puternic femeile și amenință progresele obținute cu multe eforturi în domeniul egalității de gen. 

„M-am gândit mult la puterea solidarității și la schimbarea pe care aceasta ne-o poate aduce nouă, femeilor, fetelor și persoanelor trans-gender. Dificultățile pe care le avem pot fi atât de similare și atât de diferite în multe privințe, însă scopul nostru ca feministe, care este acela de a fi egali și de a trăi într-o societate corectă, este valabil pretutindeni”, afirmă Salome Chagelishvili, o activistă feministă din Georgia și una dintre moderatoarele consultărilor. „Iată în ce constă esența solidarității internaționale – schimbarea lumii și distrugerea sistemelor opresive care nu ne oferă posibilitatea să trăim liber. Și ce binecuvântare este să poți lupta pentru o lume mai bună împreună cu comunitatea ta.”

Reacțiile adverse tot mai numeroase împotriva drepturilor femeilor și egalității de gen în regiune, precum și pandemia COVID-19 creează provocări semnificative în calea promovării drepturilor femeilor și extinde inegalitatea de gen, cu un impact disproporționat asupra femeilor și fetelor din mediile defavorizate și vulnerabile.

Într-un raport recent în care evaluează egalitatea de gen în Europa și Asia Centrală, UN Women arată câteva date referitoare la progresul realizat în domeniul drepturilor femeilor în întreaga regiune. Omuciderea femeilor în Europa de Est și Caucaz s-a dublat comparativ cu media regională a UE, valorile sale variind până la 4,52 victime la 100 mii de femei în Federația Rusă, comparativ cu 1,94 victime în Ucraina. Rămân lacune semnificative în legislație și practică, iar Azerbaidjan, Belarus și Federația Rusă, printre alte țări, nu au încă o legislație dedicată în domeniul violenței în familie și altor forme de violență împotriva femeilor și fetelor. Dintre cele 32 de țări cu date disponibile, violența din partea partenerului intim în rândul femeilor și fetelor cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani a fost raportată a fi cea mai frecventă în Georgia, cu rate de prevalență de 19,8%. În pofida cotelor de gen menite să accelereze participarea politică a femeilor, acestea dețin doar o zecime din mandatele parlamentului național din Ucraina.

„Rădăcina opresiunii de gen (la fel ca orice opresiune) este izolarea și separarea celor care se luptă cu această problemă. Pentru mine, solidaritatea internațională este un efort conștient și necesar pentru a ne opune acestei separări”, punctează Oksana Potapova, susținătoare pentru drepturile femeilor din Ucraina, moderatoare a discuțiilor. „Adunându-ne împreună și împărtășindu-ne provocările, putem vedea că luptele pe care le avem se aseamănă mai mult decât credem. Pe lângă faptul că trebuie să învățăm să recunoaștem particularitățile fiecărui context și caracterul intersectorial al opresiunii noastre, noi trebuie să învățăm și cum să ne unim forțele și să spunem adevărul, astfel încât să fim abilitate în mod colectiv.”

Consultările sub-regionale vor conduce ulterior la discuții tematice regionale mai ample, axate pe șapte domenii prioritare: violența bazată pe gen; drepturile și justiția economică; libertatea în acțiunile privind propriul corp, sănătatea și drepturile sexuale și reproductive; acțiuni feministe pentru justiția climatică; tehnologia și inovația pentru egalitatea de gen; liderism și mișcări feministe; și femeile, pacea și securitatea.

Consultările sub-regionale sunt organizate de către susținătorii și susținătoarele drepturilor femeilor din Europa de Est și regiunea Caucazului, cu sprijinul Biroului regional al UN Women pentru Europa și Asia Centrală și Women Engage for a Common Future.

Aceste consultări sunt posibile cu ajutorul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Women 2030 și EuropeAid.