Carduri informative „Violența împotriva femeilor în politică”

Imagine
VAWP cards

Femeile și fetele reprezintă mai mult de jumătate din populația R. Moldova. Cu toate acestea, ele sunt subreprezentate în organele care iau decizii importante ce le afectează viața. De asemenea, deși țara noastră s-a angajat să susțină creșterea participării politice a femeilor prin adoptarea cotei de gen de 40% în 2016 și prin naționalizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă privind egalitatea de gen, femeile rămân subreprezentate în conducerea politică și publică a țării. Astfel, după alegerile locale din 2019, în prezent avem mai puțin de 22% femei primare din totalul numărului de primari, 28,73% femei consiliere raionale și 36,5% femei consiliere locale.

Cu toate acestea, pe măsură ce participarea femeilor în politică crește ușor, crește și violența împotriva lor. Violența împotriva femeilor în politică reprezintă orice act de violență în bază de gen sau amenințare care rezultă în vătămări sau suferințe fizice, sexuale, psihologice pentru femei, ce le împiedică să-și exercite și să-și realizeze drepturile politice în spațiul public sau privat.

În acest sens, UN Women Moldova a realizat un set de carduri informative care explică concepte cheie despre fenomenul violenței împotriva femeilor în politică. Mai exact, setul detaliază formele de violență împotriva femeilor în politică, cine sunt țintele acestui fenomen și care sunt efectele pe termen lung ale violenței împotriva femeilor în politică. De asemenea, setul cuprinde acțiuni pe care le pot face autoritățile, media, partidele politice, dar și fiecare dintre noi pentru a preveni violența împotriva femeilor în politică și un supliment juridic privind mecanismele de protecție a femeilor care se confruntă cu violența în politică și în timpul alegerilor în Republica Moldova.

Setul de carduri informative a fost realizat de UN Women Moldova în cooperare cu Biroul Regional pentru Europa și Asia Centrală și cu susținerea financiară a Suediei.

 

 

Vedeți online/descărcați

Informație bibliografică

Tipul de resurse: Cataloage / indexuri
UN Women office publishing: Moldova Country Office
Anul publicației
2023
Numărul paginilor
32