UN Women a inaugurat trei creșe în nordul țării în sprijinul femeilor și a familiilor acestora

Data:

În luna aprilie 2024, UN Women a inaugurat încă trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani din nordul țării, în orașele Sîngerei, Rîșcani și Glodeni. Aceste inițiative, realizate în parteneriat cu autoritățile naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, marchează un progres semnificativ în reconcilierea vieții de familie și cea profesională pentru aproape 60 de familii din regiunea de nord a țării. 

Crese
Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Rîșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani. Aceasta a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Foto: UN Women Moldova, Anya Galatonova 

Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, menționează: „Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor mai mari posibilități părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii." 

Crese
Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale; Marina Morozova, deputată în Parlamentul Republicii Moldova; Cristina Virschi, coordonatoare proiecte în cadrul Street Child și Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni. Foto: UN Women Moldova, Anya Galatonova

Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, afirmă: „Atunci când avem mai multe servicii de creșă de înaltă calitate, toată lumea are de câștigat. În primul rând, copiii sunt cei care beneficiază, deoarece încep să socializeze și să-și dezvolte abilitățile mai rapid. În plus, părinții pot echilibra mai ușor viața de familie cu cea profesională."

Crese
Ambasadoarea Suediei la Chișinău, E.S. Katarina Fried, în vizită la grupa creșă din orașul Sîngerei. Această creșă este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani și a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Foto: UN Women Moldova, Anya Galatonova

E. S. Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei la Chișinău, susține: „Prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova. Acest lucru nu doar că oferă oportunități copiilor, ci și părinților, oferindu-le posibilitatea să se integreze pe deplin pe piața muncii și să contribuie la creșterea economică." 

Dominika Stojanoska, reprezentantă de țară UN Women Moldova, reiterează: „Investim în serviciile de îngrijire a copiilor cu scopul de a facilita revenirea părinților, în special a mamelor, pe piața muncii. Insuficiența creșelor este una dintre cele mai mari bariere pentru mame de a se (re)integra pe piața muncii și de a obține independența financiară.” 

Crese
Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Foto: UN Women Moldova, Anya Galatonova 

Având opțiuni limitate în ceea ce privește îngrijirea copiilor, femeile sunt adesea constrânse să aleagă locuri de muncă care oferă un program de lucru mai scurt, iar în rezultat obțin venituri mai mici. Astfel, o disponibilitate mai mare a serviciilor de îngrijire timpurie a copiilor va oferi femeilor șansa de a accesa locuri de muncă cu un potențial de câștig mai mare.  

Crese

În vederea implementării Programului Național pentru serviciile de îngrijire a copiilor cu vârste de până la trei ani, pentru perioada 2023-2026, pe lângă extinderea serviciilor publice de creșă, reamintim că în decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova și-a propus să diversifice serviciile de îngrijire a copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani prin adoptarea Legii privind serviciile alternative de îngrijire a copilului. Această lege a instituit trei forme legale private de îngrijire a copilului, contribuind la îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a copiilor:  
1) servicii de îngrijire a copiilor la locul de muncă; 
2) servicii de îngrijire a copiilor de tip familial; 
3) servicii individualizate de îngrijire a copilului. 

Renovarea și echiparea creșelor din nordul țării a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care în mod continuu susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen. Prin intermediul acestor inițiative, UN Women Moldova își propune să sporească oportunitățile economice pentru femei și accesul la piața muncii, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a comunității și societății.