Proiectul EVA: mai multe comunități sensibile la dimensiunea de gen, mai multe fete și femei protejate de violență

Data:

24 de comunități din raioanele Cahul și Ungheni au devenit adevărate campioane în promovarea egalității de gen. Este rezultatul remarcabil al Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” lansat în anul 2020 de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF și finanțat de Uniunea Europeană. Din momentul lansării, acesta a contribuit semnificativ la promovarea egalității de gen în Republica Moldova, obiectivul său principal fiind integrarea perspectivei de gen în politicile și bugetele locale și combaterea violenței în bază de gen, inclusiv a violenței domestice și împotriva copiilor, în cele două raioane Cahul și Ungheni. Activitățile au avut loc în 24 de localități din raioanele Cahul și Ungheni și au durat până în mai 2023.

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

Ca urmare a unei abordări participative, peste 67.100 de femei/fete și 59.000 de bărbați/băieți beneficiază de strategii de dezvoltare locală care sunt concepute în premieră să răspundă necesităților tuturor cetățenilor. 41 de proiecte implementate de comunități, concepute prin procese participative și incluzive, au ajutat peste 12.000 de localnici să beneficieze de servicii îmbunătățite, precum: grădinițe renovate, treceri de pietoni mai sigure, sistem de iluminat, noi spații de agrement și de învățare. Toate aceste activități au contribuit, în cele din urmă, la coeziunea comunității.

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

Prezent la eveniment, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a evidențiat importanța implementării proiectului dar și preluării bunelor practici și replicării lor în întreaga țară. „Proiectul EVA reprezintă un sprijin important pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale în procesul de promovare a egalității de gen, demonstrând beneficiile la nivel local pentru femei, bărbați, cât și pentru băieți, fete. Vă felicit pentru curajul de a fi promotori/-oare ai egalității de gen și vă îndemn să împărtășiți experiențele și lecțiile învățate, astfel încât promovarea egalității de gen să nu fie o practică implementată doar în Cahul și Ungheni, dar la nivel de țară. Suntem deschiși să colaborăm cu partenerii noștri pentru a implementa proiecte, care să asigure oportunități egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova.”

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

Identificarea problemelor de egalitate de gen și găsirea soluțiilor la nivel local prin implicarea autorităților publice și a societății civile este un alt succes al proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”. Timp de trei ani, zeci de primari, primare, consiliere și consilieri locali, sute de activiste și activiști civici locali și mii de beneficiari/-e au învățat cum să-și transforme comunitățile în zone sigure pentru fete, femei și copii.

Pentru prima dată în istoria mai multor comunități din Republica Moldova, bugetele din 24 de localități partenere ale proiectului au alocat 2% pentru îmbunătățirea siguranței femeilor și fetelor și prevenirea violenței în bază de gen. Acesta este un semnal că satele și orașele sunt gata să ia în considerație nevoile fetelor și femeilor și să facă din egalitatea de gen o prioritate pentru proiectele de dezvoltare.

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

În cadrul zecilor de parteneriate dintre organizațiile societății civile și administrațiile publice locale lansate în cadrul proiectului au fost organizate schimburi de bune practici pentru organizarea serviciilor de consiliere și asistență juridică și socială pentru victimele violenței domestice. De la începutul proiectului în 2020, a fost înregistrată o creștere de peste 3 ori a numărului de cazuri raportate și supravegheate de violență împotriva femeilor și 50% a numărului de cazuri raportate de violență împotriva copiilor. În urma cursurilor de instruire, zeci de femei, inclusiv supraviețuitoare ale violenței domestice, și-au găsit un loc de muncă sau și-au deschis propriile afaceri devenind astfel mai pregătite pentru a se implica în activitățile comunităților din care fac parte. Totodată, a fost creat primul serviciu specializat din Republica Moldova ce oferă servicii pentru victimele violenței sexuale într-un singur loc.

Excelența Sa, Dl Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, și-a exprimat aprecierea pentru modul în care a fost implementat acest proiect.

„Împreună, am realizat multe lucruri frumoase în ultimele 41 de luni și vreau să mulțumesc echipei de proiect, dar și întregei echipe UN Women și UNICEF. Gratitudinea mea merge și către autoritățile publice locale din raioanele Cahul și Ungheni și către organizațiile societății civile implicate în procesul de implementare a proiectului EVA. Cu siguranță nu ne vom opri aici. Uniunea Europeană va continua să sprijine promovarea egalității de gen în Republica Moldova, în contextul statutului de țară candidată la Uniunea Europeană. Toate acestea pentru că împreună suntem mai puternici/puternice.”

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

În cuvântul său de salut, reprezentanta de țară UN Women Moldova, Dominika Stojanoska a dat citire unor aprecieri și testimoniale ale beneficiarilor/beneficiarelor Proiectului EVA, menționând că în acest fel poate fi ilustrat cel mai bine impactul pe care l-a avut proiectul. La fel, reprezentanta UN Women și-a exprimat gratitudinea pentru eforturile depuse: „Mulțumesc pentru parteneriatul durabil, pentru încrederea și pentru dedicația cu care ați acționat în perioada de implementare a proiectului nostru comun. Vom continua împreună să identificăm posibilități de a susține inițiative valoroase și incluzive prin intermediul proiectelor care vor genera beneficii pentru fetele și femeile din Moldova. Vom reuși doar printr-un efort comun”.

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

Activitățile în cadrul EVA s-au focusat și pe prevenirea violenței în școli. Sute de copii și adolescenți/-te împreună cu psihologii din instituțiile de învățământ și-au consolidat cunoștințele pentru a preveni și combate violența și abuzul inclusiv online, fiind împuterniciți/-te să acționeze ca promotoare și promotori ai schimbării în școlile și comunitățile lor.

„Acum în Cahul și Ungheni avem o gamă largă de programe și inițiative de prevenire a violenței în școli, echipe multidisciplinare cu abilități îmbunătățite pentru protecția copilului și violenței în bază de gen, capacități consolidate ale asistenților maternali precum și o creștere a conștientizării comunităților cu privire la violența împotriva copiilor și violența în baza de gen. Apreciem trendul contructiv pe care l-am început deja cu autoritățile centrale și locale, organizațiile societățile civile, patrenerii și donatorii pentru a asigura rezultate tangibile pentru beneficiarii/beneficiarele finali/-e,” a menționat Maha Damaj, reprezentanta de țară UNICEF în Moldova.

eva final event
Credit foto: Stela Dontu/UN Women

Evenimentul de final al proiectului a adunat peste 130 de participanți/-te care au marcat toate succesele obținute în trei ani de activitate. Proiectul EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” a transformat cele două regiuni importante de dezvoltare în zone în care fetele și femeile nu sunt discriminate în comunitățile lor. Primari/-e, consilieri/-e locali/-e, activiști/-ste civici/-e, învățători/-oare și alți/alte beneficiari/-e au făcut schimb de experiență și au trasat noi obiective pentru continuarea și aprofundarea activităților nu doar în cele două raioane, dar și la nivel național.