Din spusele Tatianei Scutari: „Misiunile de pacificare m-au învățat să prețuiesc pacea”

Tatiana Scutari este o militară, care timp de un an și jumătate a participat într-o misiune de pacificare în Republica Centrafricană. Cu ocazia Zilei Internaționale a forțelor de menținere a păcii ONU, care este marcată anual la data de 29 mai la nivel mondial, Tatiana a povestit cum a fost experiența sa și ce a motivat-o să participe într-o astfel de misiune. 

„Visam să devin militară încă din copilărie. Fratele meu mai mare era militar și întotdeauna mă fascina activitatea lui și uniforma militară. Fiind deja militară, eram impresionată de povestirile colegilor și colegelor despre misiunile de pacificare și, la un moment dat, am decis să mă alătur și eu. Fiind și mamă a 2 copii nu puteam rămâne indiferentă față de ororile care se întâmplă cu copiii din unele regiuni ale lumii. A durat 2 ani să iau această decizie, însă anume soțul meu a fost cel care m-a convins să încerc. El știa că îmi doream acest lucru foarte mult, dar îmi făceam griji pentru familie. El m-a asigurat că se va descurca singur cu copiii. 

Timp de un an și jumătate, am participat  în cadrul unei misiuni de pacificare în Republica Centrafricană. Din cauza perioadei pandemice, adaptarea a fost destul de complicată. Timp de 4 luni, fuseseră anulate toate zborurile. Pentru o țară care în totalitate depinde de ajutoarele umanitare acest lucru era catastrofal. În regiune nu erau nici hrană, nici medicamente. Atunci am văzut foarte mulți copii decedați de malnutriție. A fost o perioadă foarte dificilă pentru toată echipa noastră. Mai apoi, ajutoarele umanitare  au început din nou să ajungă în țară și situația s-a ameliorat. Pandemia a îngreunat și relația noastră cu populația locală. Nu se mai permitea să luăm copiii în brațe, să îmbrățișăm persoanele care aveau nevoie de susținerea noastră, să dăm mâna cu ele, ceea ce era foarte important pentru a stabili relațiile cu populația locală. 

Misiunea noastră a coincis cu alegerile prezidențiale și parlamentare în Republica Centrafricană, ceea ce a dus la intensificarea conflictelor armate în regiune. Am avut câteva situații foarte tensionate. Acolo am înțeles cât e de important să ai o echipă bună. Având în spate oameni onești și profesioniști, depășești orice provocare.  În discuțiile pe care le purtam cu localnicii, îi întrebam despre necesitățile pe care le aveau și încercam să le acordăm susținerea necesară.  Localnicii renunțau la arme înțelegând că noi intenționăm să-i ajutăm. 

Niciodată nu am fost scutită de vreo activitate din motiv că sunt femeie. Aveam aceleași responsabilități ca și bărbații. Însă aveam un avantaj semnificativ față de colegii mei bărbați. Femeile, copiii, ba chiar și bărbații maltratați și abuzați erau mult mai deschiși să povestească despre cele întâmplate unei femei. Inițial, eram două pacificatoare în echipă, iar apoi am rămas unica femeie și doar eu purtam astfel de discuții cu persoanele care au fost supuse diferitelor forme de abuz. Din păcate, femeile, copiii, dar și bărbații, aveau de suferit nu doar din cauza grupărilor armate, ci și din cauza violenței domestice, care este foarte răspândită în regiune. Printr-o simplă îmbrățișare, un simplu zâmbet, reușeam să le ofer un spațiu sigur și să-i fac să se deschidă. Învățasem și unele cuvinte în limba sango, limba băștinașilor, și încercam să vorbesc cu ei în limba lor. Pentru ei conta foarte mult acest lucru. 

Primele luni, mă copleșeau emoțiile și era foarte dificil. La noi nu vezi acele orori care se întâmplă la ei. Aceasta te poate deprima. Însă mereu am fost susținută de cei dragi și știam că localnicii au nevoie de ajutor. Susținerea noastră contează acolo. Localnicii mizează pe ajutorul căștilor albastre, ai pacificatorilor și pacificatoarelor. Recunoștința din partea populației locale mă motiva foarte mult. La sfârșit de zi mă simțeam epuizată, dar extrem de fericită. Mulți localnici plângeau la plecarea noastră.  

A fost o experiență unică din toate punctele de vedere. Am văzut o țară nouă. Am avut colegi și colege din întreaga lume. Am învățat să mă descurc cu puținul pe care-l am și să prețuiesc cele mai mărunte lucruri, chiar și o simplă cană cu apă. Am învățat să prețuiesc pacea.  Încurajez în special femeile și tinerii să se implice cât mai mult în activități de pacificare și în astfel de misiuni.” 

Ziua Internațională a Pacificatorilor ONU, marcată în fiecare an la data de 29 mai, este o ocazie pentru a evidenția rolul crucial pe care îl au femeile pacificatoare, recunoscând importanța participării egale a femeilor și implicarea pe deplin a acestora în toate eforturile de menținere și promovare a păcii și securității. Implicarea mai multor femei contribuie la îmbunătățirea în ansamblu a rezultatelor misiunilor de pacificare. Participarea lor ar fi mai relevantă în discuțiile cu femeile și fetele care au supraviețuit violenței în bază de gen, precum și cu copiii abuzați, generând informație critică care ar fi dificil de obținut altfel. Femeile pacificatoare pot de asemenea servi drept modele demne de urmat, inspirând femeile și fetele din societățile adesea dominate de bărbați în care își îndeplinesc serviciul militar.