Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER” - o inițiativă inovativă realizată de tinere pentru tinere

Data:

Tinerii și tinerele sunt agenți și agente ale schimbării, iar UN Women încurajează implicarea acestora în acțiuni menite să promoveze importanța și necesitatea atingerii egalității de gen în societatea noastră, mai ales în rândul generației tinere.

Cu scopul de a contribui la schimbarea viziunilor privind egalitatea de gen, discriminare, rolul femeilor în societate, precum și modul de prevenire a violenței în bază de gen, în perioada 5-11 august, a fost organizată tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”, o inițiativă inovativă realizată de tinere pentru tinere. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Participantele taberei de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Timp de șapte zile, participantele au fost antrenate în dezvoltarea și co-crearea unor inițiative ce urmează a fi implementate în diferite regiuni ale țării. Au fost organizate instruiri ce au integrat atât prezentări cu un conținut creativ, cât și activități și discuții interactive, cu scopul de a oferi participantelor informații ample privind egalitatea de gen, prevenirea violenței în bază de gen și abilitarea fetelor.

Fiind susținute de mentore, participantele au lucrat în grupuri și au elaborat 4 idei de proiect. Astfel, până în decembrie 2022, urmează a fi implementate două proiecte pentru prevenirea violenței în bază de gen, un proiect pentru promovarea intersecționalității (prevenirea discriminării) și un proiect pentru încurajarea fetelor în domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Mai mult decât atât, pentru a asigura o diseminare mai largă a informației și a educa tinerii și tinerele din Moldova, până în iunie 2023, participantele Academiei „EmpowHER”, vor facilita instruiri la tema egalității de gen în comunitățile din care fac parte. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
În prim plan - Milena Rusu, fondatoarea Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

„Vrem să inspirăm și să împuternicim alte tinere pentru a se implica în activism, să le susținem în dezvoltarea proiectelor comunitare. Training-urile de la tinere la tinere sunt foarte eficiente, iar susținerea individuală oferită fiecărei activiste din cadrul Academiei „EmpowHER”, va contribui la dezvoltarea lor”, afirmă cu entuziasm tânăra fondatoare a Academiei „EmpowHER”, Milena Rusu. „Suntem foarte mândre de aplicantele selectate. Atât în timpul liber cât și în cadrul activităților de grup, fetele erau de nedespărțit. Au împărtășit experiențe personale și au dezvoltat împreună soluții pentru problemele comunitare”, a adăugat Milena.

Co-fondatoarea și managera proiectului Academia „EmpowHER”, Nica Gojan, a vorbit despre importanța și impactul desfășurării unei astfel de inițiative: „Prin eforturile noastre, vom putea oferi tinerelor din regiuni oportunitatea și resursele pe care noi nu le-am avut, informațiile pe care a trebuit să le aflăm singure din cauza experiențelor dureroase personale sau a celor din jur. Acest proiect vine în ajutorul sistemului educațional.” Nica își dorește ca tinerele să își valorifice drepturile și să nu tolereze inegalitățile. „Prea multe lucruri trec neobservate în societatea noastră, începând de la rolurile de gen prestabilite și până la violență. Ne cunoaștem drepturile, însă permitem să ne fie încălcate. ” 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Participantele taberei de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Un rol deosebit în contextul activităților desfășurate din cadrul taberei, l-au avut mentorele echipelor, pentru care facilitarea training-urilor a fost un proces complex de învățare prin practică. „A fost o experiență extraordinară, mi-a plăcut mult să-mi împărtășesc cunoștințele și să observ felul în care participantele asimilează și adresează întrebări. Emoțiile de după sunt imposibil de exprimat în cuvinte, mi-am depășit o frică și mi-am împlinit un vis - să prezint un training în fața unui public”, a împărtășit Daniela Moraru, mentora echipei „Intersecționalitate (prevenirea discriminării)”.

„Am creat o comunitate alături de participante și mentore ce reprezintă un nucleu al societății la care aspirăm, lipsit de prejudecățile și viciile patriarhale. Am avut posibilitatea de a utiliza cunoștințele despre feminism și sistemul opresiv în vederea dezvoltării localităților în cadrul cărora se manifestă carențe acute la nivelul egalității intersecționale. Am lucrat din greu și sunt mândră ca am cunoscut și inițiat în feminism tinere ce vor schimba cu siguranță ritmul mișcărilor egalitariste din Moldova”, afirmă Evelina Sopivnic, mentora echipei „Prevenirea Violenței în Bază de Gen”. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Membrele echipei I „Prevenirea Violenței în Bază de Gen” din cadrul taberei de vară a Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Pentru participante, implicarea în cadrul taberei „EmpowHER” a fost o oportunitate de a socializa și a stabili noi prietenii, dar mai ales un prim pas în inițierea și dezvoltarea lor ca agente ale schimbării. Conștientizarea problemelor și provocărilor cu care se confruntă fetele în societatea noastră, le-a inspirat să dezvolte idei de proiecte pentru a reduce inegalitățile persistente.

„Una dintre cele mai grave probleme în rândul tinerilor și tinerelor din Republica Moldova este bullying-ul sexual. Lipsa de informații și resurse, mai ales în limba română, și stereotipurile înrădăcinate în sistemul de învățământ, duc la normalizarea violenței sexuale în școli. Ne propunem ca în primele 3 luni să creăm un video animat pentru tineri și tinere cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. Acesta va fi înregistrat chiar de membrele echipei și difuzat în limba română, engleză și rusă. Ne vom axa pe regiunile din centrul țării, de unde sunt originare colegele - Anenii Noi, Strășeni, Ialoveni, Durlești”, susține Alina Rusu, membra echipei „Prevenirea Violenței în Bază de Gen”. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Membrele echipei „Intersecționalitate (prevenirea discriminării)” din cadrul taberei de vară a Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

O altă inițiativă lansată de tinerele participante se referă la prevenirea și combaterea discriminării minorităților sociale, prin crearea unui joc de societate întitulat „Cine sunt?”. Participanții/participantele vor putea trăi experiența minorităților discriminate în societate, empatizând astfel cu situația personajelor. „Noi planificăm să creăm jocul în perioada septembrie-noiembrie, iar începând cu anul 2023 se vor organiza activități/training-uri în rândul adolescenților/adolescentelor din Bălți și din regiunile apropiate”, a precizat Ecaterina Mândru, participanta din partea echipei „Intersecționalitate (prevenirea discriminării)”. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Membrele echipei STEM din cadrul taberei de vară a Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Fetele în domeniul STEM, este un alt subiect abordat de participante, pentru care a fost dezvoltată o idee de proiect cu o utilitate practică. „Echipa mea își propune să creeze o platformă online ce se bazează pe susținerea tinerelor interesate de domeniul STEM. Prin intermediul acestei platforme dorim să le arătăm că există multe oportunități pentru ele și că visele lor sunt realizabile”, dezvăluie Ana Lopată, membra echipei STEM. 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Nighina Azizov, coordonatoarea Programului eliminarea violenței împotriva femeilor, UN Women Moldova
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Nighina Azizov, coordonatoarea Programului eliminarea violenței împotriva femeilor, UN Women Moldova, a subliniat importanța desfășurării inițiativelor de educare a tinerilor/tinerelor prin acțiuni adaptate vârstei și contextului. „Discuțiile ghidate de către învingătoarele violenței, de la egal la egal, cu semenii - este unul din instrumentele care determină tot mai mulți tineri și tinere să vorbească despre experiențele de violență și discriminare pe de o parte, dar și să ofere mai multe informații utile, în baza propriilor experiențe, despre primele semne și cum pot fi prevenite fenomenele/ comportamentele care limitează drepturile fundamentale, pe de altă parte.” 

Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Poză comună: Tabăra de vară din cadrul Academiei „EmpowHER”
Credit foto: Aurel Obreja/ UN Women

Academia "EmpowHER" este organizată de Feminismd prin intermediul Grantului Spark Fund, cu sponsorizarea fiscală a Centrului de Informații „GENDERDOC-M”, cu susținerea UN Women și sprijinul financiar al Suediei. Conceptul Academiei EmpowHER a fost dezvoltat cu ajutorul Girls in STEM.