O familie din comunitatea romă din Ucraina povestește despre teroarea războiului

Drept consecință a invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina, mai mult de 10 milioane de oameni și-au părăsit casele căutând securitate. Un număr estimat de 6.5 milioane de oameni au fost strămutați în interiorul țării și mai mult de 3.5 milioane de refugiați și refugiate au traversat frontierele internaționale. La 22 martie 2022, în Moldova se aflau 97,057 de refugiați, majoritatea acestora fiind femei și copii. În aceste circumstanțe se află și o familie extinsă din comunitatea romă cu 12 membri, care au fost nevoiți să-și părăsească casele în satul Arbuzinka, regiunea Mykolaiv, Ucraina, căutând securitate, protecție și ajutor în Moldova.

Dafina, Albina, Angela însoțite de copiii și rudele lor apropriate au călătorit 10 ore într-o mașină obișnuită, pentru cinci persoane. Albina a fost nevoită să călătorească în portbagajul mașinii cu doi dintre cei patru copii ai săi.

„Nici nu știu cum am reușit să plecăm de acolo, este îngrozitor”, spune Dafina, care a venit cu băiatul ei de 17 ani și fata ei, Jasmina, de 12 ani. „Pe 23 februarie am sărbătorit ziua de naștere a gemenilor, Rustam și Arsen. Ne-am culcat, liniștiți, iar pe 24 februarie, la ora 6 dimineața, m-a sunat sora să îmi spună că este război. După care am început și eu a suna pe toată lumea, am început să ne adunăm împreună, să vedem ce facem. Fratele meu din Kiev nu a reușit să vină la noi, au fost distruse podurile.” spune Albina.

Timp de opt zile au dormit în subsol, copiii s-au îmbolnăvit.

„Trei zile ne-a luat ca să decidem că plecăm, ne era frică foarte tare de drumul pe care îl aveam de parcurs. Și la un moment dat au început focuri de armă intense, rachete. Într-o dimineață ne-am trezit la ora 5, deși nu pot spune că noi dormeam, așa ațipeam pe vreo oră, și ne-au anunțat că în curând vom fi supuși unui atac intens. Copiii tremurau, ne țineau de picioare, nu voiau să ne lase. Pragurile tremurau de la explozii. Și noi am înțeles că trebuie să plecăm, că altă ieșire din situație nu avem. Nu am luat nimic cu noi, pentru că eram mulți. Am plecat așa în șlapi cum eram.” spune Albina.

Angela adaugă: „Momentul decisiv a fost când copiii se jucau afară și a zburat pe deasupra o rachetă, a spart geamurile casei, copiii s-au culcat la pământ speriați.”

Chiar și înainte de declanșarea războiului, lipsa actelor de identitate împiedica femeile din comunitatea romă să-și exercite drepturile sociale și economice. Multe din ele nu au pașapoarte sau mijloace financiare pentru a călători. Chiar dacă Dafina, Albina și Angela au putut să părăsească țara împreună cu membrii familiilor lor extinse, acestea s-au confruntat cu multe provocări pe drum.

Dafina povestește că de trei ori s-au întors din cale pentru că drumul pe care ar fi trebuit să meargă era minat. Pe traseu au văzut o mașină militară care ardea, oameni morți pe drum. „Ne străduiam să acoperim ochii copiilor, ca să nu vadă aceste atrocități.” spune Dafina.

„Noi nu știm ce s-a întâmplat cu casa noastră de când am plecat. Casa de alături de noi a fost distrusă. Noi am lăsat acolo tot ce am agonisit pe parcursul vieții. Am luat doar ceea ce aveam mai scump cu noi, adică copiii. Toate rezervele alimentare pe care le aveam le-am lăsat vecinilor, ca să nu se piardă. Ne pare rău și de casele noastre, pentru care am muncit toată viața noastră. Dar noi ne bucurăm că suntem în viață. Noi nu credeam că vom ajunge în viață în Moldova, noi mergeam în mașină și ne luam rămas bun unii de la alții pentru știam că în orice moment se poate întâmpla orice.” spune Dafina.

Albina menționează că în primele zile când au ajuns, copiii au auzit un zgomot afară, și s-au speriat și au început să caute unde să se ascundă. Locuiesc 22 de persoane într-o casă, pentru că familia care i-a adăpostit este compusă din 10 membri.

„Situația este complicată. Acum ne este foarte greu, nu avem lemne de foc, nu am încălzit casa de vreo două zile, doar aseară am mai strâns ce am putut și am făcut focul ca să putem spăla copiii. Dar noi, în Ucraina, aveam de toate.” spune Albina.

Au nevoie și de medicamente. Fata Dafinei este bolnavă, are astmă, Dafina, de asemenea, are probleme cardiace. Mama Albinei, Angela, are cancer la sânge, din cauza asta are complicații la plămâni și nu poate respira, are nevoie de un inhalator pentru că din cel pe care îl utilizează acum i-au rămas doar 40 de doze.

Printre femeile din comunitatea romă se atestă o rată înaltă a șomajului și puține oportunități de angajare, aceasta împiedicând incluziunea și integrarea lor socială deplină. De asemenea se atestă și o rată înaltă a analfabetismului, precum și o rată scăzută de încadrare în sistemul educațional, deseori însoțite de căsătorii timpurii. Femeile care aparțin grupurilor dezavantajate, cum ar fi cele din comunitatea romă, în continuare vor fi afectate în mod disproporționat de consecințele războiului.

Nu știu ce să facă mai departe. Le sunt recunoscătoare persoanelor care le-au găzduit, sunt rude de-ale lor foarte îndepărtate. Dar își dau seama că oamenii care i-au adăpostit nu vor putea să o facă la infinit. Tare și-ar dori să gasească de lucru, și unde să trăiască, ca să poată începe de undeva. Dar în sat nu există posibilitate de angajare.

Dar cel mai mult își doresc să fie pace și să se întoarcă la casele lor.