Ștefania Ciutac: „IT este domeniul în care fiecare își poate găsi rolul potrivit”

Data:

La data de 11 februarie, în întreaga lume, este marcată Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei. În acest context, vă invităm să o cunoașteți pe Ștefania Ciutac, cofondatoarea platformei Tech Women Moldova. Tânăra a povestit despre calea sa profesională, despre importanța programelor de abilitare a femeilor, dar și despre cum fetele și femeile din Republica Moldova pot urma o carieră în IT. 

Ștefania Ciutac
Poză din arhiva personală a Ștefaniei Ciutac

Inițial, tânăra a început să analizeze posibilitatea unei cariere în IT fiind motivată de părinții săi. A mers la ziua ușilor deschise la o companie IT care a impresionat-o. Însă rolul determinant l-a jucat programul GirlsGoIT.  

„Fiind elevă la liceu, am aflat despre programul GirlsGoIT. Le-am scris coordonatoarelor programului și am fost invitată să particip la boot camp-ul de la Chișinău. Acolo, pentru prima oară, am interacționat cu un computer altfel. Am deschis pentru prima dată un editor de cod și am scris primul meu cod. Am fost fascinată de ceea ce am văzut pe ecran. Am reușit să creez o interfață grafică cu doar câteva linii de cod. În același an, am mers la tabăra de vară organizată în cadrul GirlsGoIT. Acolo a fost prima mea interacțiune cu ceea ce înseamnă comunitate. O comunitate de oameni cu aceleași viziuni, cu aceleași scopuri, cu obiective foarte mari pentru viitor. GirlsGoIT m-a făcut să merg mai departe în IT. După tabăra de vară, mi-am asumat rolul de ambasadoare GirlsGoIT la Chișinău. În scurt timp, am organizat o competiție inginerească pentru fete. Acestea au lucrat asupra unor proiecte software și hardware, care ulterior au fost prezentate la summitul GirlsGoIT”, povestește tânăra. 

„Programul GirlsGoIT mi-a oferit comunitate, cunoștințe de bază și ghidare, dar, cel mai important, m-a făcut să înțeleg că în IT nu există doar programatori. Ești liber/ă să-ți alegi atât domeniul în care îți dorești să activezi, cât și funcția în care te regăsești. Aș recomanda acest program tuturor fetelor care visează să urmeze o carieră în IT. Cred că e unicul program din Republica Moldova care oferă cursuri la acest nivel fetelor cu vârsta de la 14 ani. În plus, cursurile sunt gratuite.” 

După absolvirea liceului, Ștefania a mers la Universitatea Tehnică, la facultatea CIM, specialitatea inginerie software cu predare în limba engleză. A obținut și un internship la o companie locală, după care și o ofertă de job în calitate de ingineră de asigurare a calității în aceeași companie. După un an și jumatate, a devenit scrum master, o poziție managerială care, în mare parte, vizează procesul de lucru al echipei.  

Ștefania Ciutac
Poză din arhiva personală a Ștefaniei Ciutac

„La facultate, fetele reprezentau 50% din numărul total al studenților și studentelor. Când am obținut primul meu job, într-o echipă de programare de peste 20 de oameni, eram doar 3 fete. Însă de-a lungul ultimilor ani, numărul fetelor în IT a început să crească. Cred că această creștere se datorează, în primul rând, programelor care încurajează fetele și femeile să meargă în IT. Astfel de programe au permis să includem femeile pe lista de specialiști/te. ”  

Tânăra a hotărât să motiveze alte fete și femei să aleagă domeniul IT, și la moment, este cofondatoarea A.O.  Tech Women Moldova. „Echipa noastră organizează evenimente de motivare și de susținere a fetelor. Avem un program de mentorat în care se implică câteva specialiste din domeniul IT. Acestea oferă mentorare pe diverse subiecte, cum ar fi management-ul sau testarea software. Mă implic în dezvoltarea acestei comunități, pentru că inițial am avut și eu nevoie de un astfel de program și am fost norocoasă că am găsit GirlsGoIT. Iar acum echipa noastră încearcă să ofere comunității ceea ce ne-a oferit comunitatea candva, printre care si GirlsGoIT. În 2021, peste 2000 de fete și femei au participat la evenimentele noastre. O mare parte din participantele programului nostru de mentorat au găsit ulterior un job.” 

„Mi-aș dori să încurajez toate fetele și femeile care își doresc o carieră în IT să-și depășească frica și să-și urmeze visele. IT-ul este domeniul viitorului care n-o să-ți permită niciodată să te plictisești, oferindu-ți provocări în fiecare zi. În plus, alte domenii, cum ar fi medicina, băncile, devin tot mai digitalizate în ultimul timp. Deși anumite stereotipuri încă persistă în societatea noastră, acestea vor dispărea la un moment dat, cum au dispărut în țările din Occident” a mai menționat Ștefania. 

Conform BNS, în anul 2020-2021, din numărul total de 3422 studenți în instituțiile de învățământ superior, la Licență, în domeniul Tehnologii ale informației și comunicațiilor, doar 749 sunt fete, ceea ce reprezintă 21,9%. În același timp, bărbaților le revin câștiguri salariale superioare femeilor în majoritatea activităților economice, una dintre cele mai mari diferențe regăsindu-se în domeniul informații și comunicații unde bărbații câștigă cu 38% mai mult decât femeile.  

Ștefania Ciutac este absolventa programului GirlsGoIt inițiat de UN Women în 2015 și pe care l-a susținut până în anul 2020. Programul a fost implementat de Tekedu și continuă și astăzi. În cadrul programului, UN Women a susținut fetele și femeile în alegerea domeniului TIC contribuind la consolidarea capacităților lor în domeniul TIC și crearea oportunităților de angajare.