Republica Moldova a prezentat progresele în consolidarea protecției pentru supraviețuitoarele violenței și îmbunătățirea accesului la justiție în cadrul CSW70
Data:
În cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Comisiei privind Statutul Femeii (CSW70), desfășurată în perioada 9 - 19 martie la New York, Republica Moldova a prezentat progresele în consolidarea protecției pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen și în îmbunătățirea accesului femeilor la justiție.
CSW70 a avut loc loc într-un context în care accesul egal la justiție rămâne o promisiune neîndeplinită pentru multe femei și fete. La nivel global, femeile beneficiază de doar 64% din drepturile prevăzute de lege, comparativ cu bărbații, expunându-le discriminării. În acest ritm, ar fi nevoie de 286 de ani pentru a elimina decalajul în ceea ce privește protecția juridică.
Având în vedere tema principală din acest an, axată pe asigurarea și consolidarea accesului la justiție pentru toate femeile și fetele, precum și tema de evaluare privind participarea deplină și efectivă a femeilor la viața publică și procesul decizional, concomitent cu eliminarea violenței, delegația Republicii Moldova a participat la o serie de discuții de nivel înalt, evenimente tematice și întrevederi bilaterale. Din delegație au făcut parte Doina Gherman, Vicepreședinta Parlamentului, Natalia Plugaru, Ministra Muncii și Protecției Sociale, Viorica Țîmbalari, Directoarea generală a Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie (ANPCV), Marina Morozova, deputată, și Valentina Bodrug-Lungu, președinta Asociației Gender-Centru.
De la tribuna ONU, Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a evidențiat progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul promovării egalității de gen, inclusiv clasarea pe locul 7 în Indicele Global al Egalității de Gen, precum și măsurile adoptate pentru consolidarea protecției împotriva diferitor forme de violență în bază de gen, prin incriminarea violenței digitale și a căsătoriei forțate, fiind, totodată, una dintre puținele țări care au introdus noțiunea de femicid în Codul Penal. „Ne dorim să demonstrăm că și o țară care se confruntă cu multiple crize poate face alegeri curajoase pentru protejarea femeilor. Ne-am asumat responsabilitatea să învățăm, să realizăm reforme și să acționăm cu determinare. Angajamentul nostru depășește granițele naționale. Republica Moldova dorește să fie un susținător activ al egalității la nivel global și și-a depus candidatura pentru următorul mandat în cadrul CSW”, a subliniat aceasta.
La rândul său, Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a evidențiat eforturile de consolidare a mecanismelor de protecție pentru supraviețuitoarele violenței în familie, menționând că ordinele de protecție pot fi emise în prezent pentru o perioadă de până la șase luni, precum și disponibilitatea asistenței juridice de urgență 24/7 din momentul depunerii plângerii. De asemenea, aceasta a subliniat instituirea Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și Violenței în Familie, precum și extinderea rețelei de adăposturi pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen.
În marja reuniunii, Guvernele Republicii Moldova, Macedoniei de Nord, Cehiei și Suediei, în parteneriat cu UN Women, au organizat un panel de discuții intitulat „Consolidarea accesului femeilor la justiție: o abordare centrată pe supraviețuitoare”. Evenimentul a oferit o platformă pentru schimb de experiență și prezentarea reformelor naționale menite să eficientizeze răspunsul sistemelor de justiție și să asigure o protecție mai eficientă pentru supraviețuitoare.
Participanții au subliniat importanța unor răspunsuri centrate pe supraviețuitoare și au analizat modul în care cadrele juridice naționale și angajamentele internaționale contribuie la îmbunătățirea accesului la justiție pentru femei și fete. Dialogul a vizat, de asemenea, barierele persistente cu care se confruntă supraviețuitoarele violenței, inclusiv nivelul redus de informare privind drepturile legale, constrângerile financiare și distanțele de parcurs, precum și lacunele în accesul la servicii de sprijin.
În discursul său de deschidere, Viorica Țîmbalari, Directoarea generală a ANPCV, a evidențiat progresele Republicii Moldova în consolidarea accesului femeilor la justiție, inclusiv prin instruirea profesioniștilor din sectorul justiției și dezvoltarea unor mecanisme solide de cooperare instituțională.
„Trebuie să ne asigurăm că femeile și fetele care se confruntă cu violența au acces real la justiție. În Republica Moldova, lucrăm pentru a construi un sistem de justiție mai bine pregătit să protejeze supraviețuitoarele, prin specializarea judecătorilor, procurorilor și ofițerilor de urmărire penală în cazurile de violență, consolidarea cooperării instituționale și implementarea unor instrumente digitale, precum sistemul informațional VioData”, a declarat reprezentanta ANPCV.
„Pentru multe femei, accesul la justiție începe cu un act de curaj - curajul de a vorbi despre violența trăită. Înțelegem că nu este suficientă doar modificarea legislației. Cea mai importantă transformare trebuie să aibă loc la nivelul atitudinilor și al culturii instituționale. Supraviețuitoarele trebuie tratate cu respect, fără stigmatizare și fără a fi revictimizate în procesul interacțiunii cu sistemul de justiție”, a declarat Marina Morozova, membră a Platformei Deputatelor, subliniind că cooperarea internațională este esențială pentru schimbul de experiență și dezvoltarea unor sisteme de justiție mai sensibile la dimensiunea de gen și mai accesibile pentru supraviețuitoare.
„O abordare centrată pe supraviețuitoare plasează drepturile, nevoile, siguranța, demnitatea și autonomia acestora în centrul răspunsurilor legale, politice și instituționale. Organizațiile societății civile, datorită expertizei valoroase, în parteneriat cu instituțiile statului, pot contribui la abilitarea socio-economică a supraviețuitoarelor, la creșterea nivelului de informare juridică, la direcționarea către servicii de sprijin sigure și la furnizarea de asistență juridică gratuită”, a menționat Valentina Bodrug-Lungu, președinta Gender-Centru și moderatoarea evenimentului.
În marja CSW70, Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a avut o întrevedere cu Directoarea executivă a UN Women, Sima Bahous, în cadrul căreia au discutat despre consolidarea cooperării pentru alinierea legislației naționale la acquis-ul UE, dintr-o perspectivă sensibilă la dimensiunea de gen. În cadrul întrevederii, Doina Gherman și-a exprimat gratitudinea pentru sprijinul constant oferit de UN Women Republicii Moldova, iar Sima Bahous a apreciat modul în care țara a gestionat fluxul de refugiați din Ucraina, amintind vizita sa în Republica Moldova din aprilie 2022.
De asemenea, Doina Gherman s-a întâlnit cu Președinta celei de-a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, căreia i-a mulțumit pentru susținerea parcursului european al țării. Discuțiile au vizat prioritățile Republicii Moldova în cadrul CSW70 și determinarea țării de a contribui activ la agenda globală în cadrul Națiunilor Unite.
Sesiunea a inclus adoptarea unei declarații politice, care a fost negociată de toate statele membre și aprobată prin vot, în loc de consens, pentru prima dată în ultimii 70 de ani.
Documentul solicită guvernelor să revizuiască și să reformeze legislația discriminatorie, inclusiv legile privind căsătoria timpurie, dreptul familiei și drepturile de proprietate. Totodată, acestea subliniază necesitatea urgentă a unor măsuri complexe pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor, atât în mediul offline, cât și online, cu accent pe tragerea la răspundere a făptuitorilor și asigurarea accesului prompt și neîngrădit al supraviețuitoarelor la justiție și servicii esențiale de suport.
Prin participarea sa activă la CSW70, Republica Moldova continuă să contribuie la dialogul global privind egalitatea de gen, avansând totodată reforme naționale menite să asigure că toate femeile și fetele au acces la justiție și pot trăi o viață fără violență. Participarea delegației Republicii Moldova a fost susținută de Guvernul Suediei.