„Women in Online Work” – program pentru femeile care își doresc să muncească în companii internaționale, de la biroul de acasă

Data:

Specialiștii și specialistele IT au printre cele mai bune salarii din Moldova, însă și în acest sector se atestă o lipsă a forței de muncă. Totuși, datorită investițiilor, domeniul devine tot mai atractiv. Majoritatea angajaților în IT sunt bărbați – aproximativ 81%, și doar 19% sunt femei. În ultimii ani, prin intermediul programelor și cursurilor de specialitate, tot mai multe femei sunt încurajate să aleagă o carieră în IT. Programul „Women in Online Work (WOW)” este una dintre platformele care încurajează femeile din Republica Moldova să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a munci în acest sector, având posibilitatea să studieze o profesie de la zero, sau să-și îmbunătățească competențele deja dobândite.

WoW
Programul „Women in Online Work (WOW)”, orașul Bălți.

În acest an, WOW a venit cu noi oportunități pentru beneficiarele programului – de a munci direct de acasă pentru companii internaționale, precum și șansa de a dezvolta o carieră în domeniul TIC. 100 de fete și femei din Comrat și Bălți și-au dezvoltat abilitățile digitale, pentru a putea munci online, prin intermediul platformelor internaționale pentru persoanele liber-profesioniste.

Irina Grișca, manageră IHUB Chișinău: „Prin intermediul acestei inițiative, ne dorim ca fetele și femeile din regiunile Comrat și Bălți să se implice mai mult în domeniul IT și să atingă acea dezvoltare personală, profesională și economică de care au nevoie. Programul „Women in Online Work” promozează și încurajează implicarea și angajarea fetelor și femeilor în domeniile STEM, prin oferirea cunoștințelor necesare, atât în una dintre direcțiile TIC, cât și în procesul de recrutare și angajare.”

Cele mai solicitate profesii din mediul online, tot mai accesibile

În cadrul programului „Women in Online Work”, lansat recent în Moldova, participantele au beneficiat de cursuri gratuite, evenimente și sesiuni de mentorat pentru unele dintre cele mai solicitate profesii din mediul online: Social Media Management, Design Grafic, Software Tester și Design Web.

Mai mult ca atât, datorită acestui program de mentorat și formare profesională, femeile sunt mai motivate să se implice într-un domeniu în plină expansiune, care să le permită o independenţă financiară şi posibilitatea de a se realiza pe plan profesional.  

WoW
Programul „Women in Online Work (WOW)”, orașul Bălți.

Irina este profesoară în orașul Bălți. Deși pedagogia presupune multă muncă și dedicație, femeia este convinsă că poate face și o carieră în domeniul IT, care i-ar asigura un venit suplimentar. 

„Sunt mândră de faptul că sunt o profesoară cu o experiență îndelungată. În programul „Women in Online Work” am făcut cursul de Social Media Management, cu scopul de a promova liceul unde activez. Cunoștințele pe care ni le-a oferit cursul sunt fără de preț. Am învățat instrumente digitale, cum să creez o strategie de promovare și cum să gestionez paginile de social media. Programul este foarte motivant și îți inspiră încredearea că totul este posibil. Îmi place să fiu profesoară, însă aș mai avea nevoie de un venit suplimentar. Astfel, o să aplic cunoștințele acumulate în cadrul programului, pentru a găsi noi joburi part-time.”

Iar Svetlana, din orașul Comrat, este pictoră. Având o asemenea șansă, nu a ezitat să aplice la programul „Women in Online Work”, care îi oferă acces la oportunități de carieră.

„Sunt, de profesie, pictoră și am fost nevoită să încep să învăț singură intrumentele digitale de design. La un moment, am rămas blocată, iar cursul de design grafic în cadrul WOW a fost o salvare. Pentru mine, cursul a fost foarte complex, priveam o singură lecție de câteva ori. Programul cursului era foarte bine elaborat. Deși a fost complicat, a fost util și foarte interesant. Pe parcursul proiectului am reușit să-mi înregistrez oficial compania, să-mi fac branding-ul și propriul logo. Am primit deja prima comandă de la un client – voi crea un logo pentru un club local dedicat femeilor.”

Absolventele programului au fost ghidate în carieră și angajare. Astfel, au fost selectate pentru stagii, iar unele au fost angajate în cadrul unor companii IT.

Alexandrina, absolventă, Bălți: „Fiind în concediu de maternitate, am decis că este timpul să fac o schimbare, iar când am văzut că programul „Women in Online Work” a lansat o nouă ediție, am zis că este șansa mea. Am făcut cursul de testare manuală cu o mentoră foarte bună, care ne-a ghidat și învățat cum să utilizăm diverse instrumente, de la nivelul începător, până la acțiuni mai avansate. De asemenea, în cadrul proiectului, am reușit să ne actualizăm CV-ul, pagina de Linkedin și să creăm un profil pe site-uri de freelancing. Toate activitățile au avut un efect scontat, deoarece am reușit să fiu angajată într-o companie IT, pe poziția de tester. Acum sunt în perioada de probă, dar sunt sigură că voi reuși să obțin un contract permanent.”

Ana, absolventă, Comrat: „Am făcut un curs de Social Media Management. La început, credeam că va fi focusat pe creare de conținut, însă am rămas plăcut surprinsă de complexitatea cursului. Mentorul ne-a explicat cum funcționează instrumentele de publicitate, normele tehnice, targetarea publicului țintă, dar și crearea unui conținut potrivit. Acum folosesc cunoștințele în cadrul unei afaceri locale, creez planul și strategia de promovare, pe care o voi aplica în următoarea lună.”

„Women in Online Work” este implementat de SEED FORUM MOLDOVA/IHUB, în colaborare cu UN Women, cu sprijinul financiar al Suediei, în parteneriat cu proiectul „Tekwill”, cu susținerea USAID.