Din spusele Cătălinei Roșca: „Aștept cu nerăbdare ziua în care îmi voi vedea lucrările alături de cele ale altor autori/-oare din Republica Moldova”

Data:

Cătălina Roșca este profesoară de engleză, are 22 de ani și estedin Chișinău În martie 2024, aceasta a participat la concursul de eseuri organizat de UN Women: „Să investim în femei pentru a accelera progresul”. Ulterior, a reușit să se înscrie și la Școala de scris, lansată de Moldova.org, cu sprijinul financiar al UN Women.

Catalina rosca

Întotdeauna am simțit că m-am născut pentru a scrie. Chiar înainte de a putea vorbi, mâzgăleam niște linii pe hârtie, iar tatăl meu mi le citea ca și cum ar fi fost cuvintele unor personalități marcante. Până la vârsta de cinci ani, credeam cu adevărat că sunt o autoare celebră, pasiunea mea pentru povestit fiind în plină ascensiune.

La școală, simțeam că nu rezonez cu matematica sau cu alte discipline. Căutam ceva la care să pot excela, însă mereu reveneam la scris. Pe parcursul anilor, am participat la diferite concursuri și am scris mai multe eseuri. Viața universitară, cu nesfârșita scriere academică, mi-a secat pasiunea. Nu știam cum să găsesc bucuria în exprimarea creativă. La începutul acestui an, am aflat despre concursul de eseuri organizat de UN Women cu tema „Să investim în femei”. Fiind feministă de când mă știu, subiectul mi-a trezit interesul.

Trăind în Republica Moldova, am văzut care sunt provocările de a fi feministă. Deși am fost tratată bine de bărbații din viața mea, am observat modurile subtile, dar și atitudinea diferențiată față de băieți și fete. Promovarea feminismului întâmpină, de multe ori, rezistență în țara noastră, totuși, este crucial șă subliniem faptul că feminismul nu înseamnă blamarea bărbaților. Mai degrabă, este vorba despre construirea unei societăți în care femeile au oportunități egale. Încerc să transmit aceste valori și elevilor mei, învățându-i pe băieți despre importanța respectării fetelor și promovării egalității de gen.

Școala de scris, care a urmat concursului de eseuri, m-a învățat multe. Aceasta a presupus nu doar cizelarea abilităților noastre de scriere, ci și identificarea vocii interioare. Mulți/-te dintre noi au scris despre experiențele personale profunde, și respectiv, ceea ce mi-a oferit ocazia să învăț cum pot oferi susținere persoanelor atunci când își împărtășesc traumele.

Am fost invitați/-te să scriem eseuri personale după absolvirea taberei. La început, m-am confruntat cu unele dificultăți, crezând că am de spus o poveste dramatică de viață. Dar odată ce am început să scriu, cuvintele au început să se așeze pe foaie. Astfel, școala mi-a dat o lecție inestimabilă: să scriu mai întâi pentru mine, nu pentru alții. Acest lucru mi-a reanimat pasiunea pentru scris și mi-a oferit încrederea de a continua.

La fel ca alți/-te scriitori/-oare, visez ca într-o zi să public o carte. Deși mai am multe de învățat, sper să pot aduce un plus-valoare literaturii, în special, prin a face auzite vocile femeilor. Aștept cu nerăbdare ziua când îmi voi vedea lucrările alături de cele ale altor autori/-oare din Republica Moldova, contribuind, astfel, la îmbogățirea literaturii țării noastre”.

În 2023, UN Women a colaborat cu Moldova.org pentru lansarea celei de-a doua ediții a revistei „Oameni”. Împreună cu Moldova.org, UN Women sprijină autoarele și jurnalistele aspirante în efortul de a sublinia diferite perspective, de a combate stereotipurile, de a promova egalitatea de gen și de a inspira generațiile viitoare de autori/-oare.

Moldova.org este prima și singura platformă media feministă din Republica Moldova, care se axează pe jurnalismul constructiv, prin evitarea focusării pe conflicte și a reflectării negative a subiectelor. Este singura organizație media membră a Coaliției Naționale „Viața fără violență”, ceea ce a intensificat eforturile lor de advocacy și conștientizare a necesității promovării egalității de gen și a drepturilor femeilor în rândul utilizatorilor/-oarelor și cititorilor/-oarelor . Împreună cu Moldova.org, UN Women promovează și susține autoarele și jurnalistele aspirante.