Din perspectiva mea: Svetlana Babaș, refugiată din comunitatea romă, din Ucraina

Data:

Svetlana Babaș este o tânără de 19 ani din comunitatea romă, care a fost nevoită să-și părăsească țara drept consecință a invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina. Ea a povestit istoria sa ca și tânără mamă îngrijorată pentru copilul care urma să apară pe lume în scurt timp, dar și în calitate de refugiată care a găsit un adăpost sigur într-un centru de plasament temporar în raionul Strășeni.

Svetlana Babaș, Ukrainian Roma refugee
Svetlana Babaș cu cele două fiici ale sale, Adelina, nou-născută (pe stânga) și Sofia, 3 ani, (pe dreapta), la centrul de plasament pentru refugiați din Strășeni. Foto: UN Women/Maxime Fossat

„Mi s-a spus că s-ar putea întâmpla ceva – posibil un război – însă eu nu am luat aceste cuvinte în serios. Aflându-mă în a 35-a săptămână de sarcină, eram cu gândul doar la miracolul care urma să apară în familia noastră și la fiica mea mai mare, Sofia.

Dormeam lângă ea atunci când a început coșmarul nostru. Încă de la primele explozii, am înțeles că suntem în pericol. În acel moment, eu mă aflam în Kotovsk, în regiunea Odesa, iar la o distanță de aproximativ 8 km se începea un adevărat război. Cu ajutorul surorii mele, care poate conduce și are un automobil, în mai puțin de o oră eu și fiica mea am reușit să fugim și să ne îndreptăm spre altă regiune a Ucrainei. Am ieșit din casă doar în hainele în care dormisem și cu o geacă. Nu mă puteam gândi la altceva decât să iau toate actele și medicamentele fiicei. După 4 zile în care ne aflam încă în Ucraina nu mai existau regiuni în care să ne simțim în siguranță, prin urmare am rămas cu o singură opțiune.

Aveam o burtică uriașă, un copilaș de 3 ani și dorința de a pleca oriunde pentru a găsi siguranță. Un loc în care fiica mea nu va tremura de frică auzind sunete provocate de gloanțe sau de explozia bombelor.

Drumul spre Moldova a fost lung și extenuant. Ucrainenii s-au îndreptat disperați spre punctele de trecere a frontierei pentru a ajunge în condiții mai sigure. În pofida temperaturilor joase și faptului că nu aveam unde să merg, o țineam pe fiica mea de mână, eram împreună și în siguranță. Aceasta era tot la ce visam.

Sunt impresionată de solidaritatea voluntarilor și voluntarelor, dar și cea a organizațiilor locale, care oferă hrană, transport și locuri de trai. Aceștia ne-au oferit tot de ce aveam nevoie și ne-au ajutat să găsim adăpost la centrul de plasament temporar pentru refugiați în raionul Strășeni, unde mi s-a oferit o odaie doar pentru noi, apă caldă, o baie separată și mâncare delicioasă. În curând, un medic a vizitat centrul nostru și, observând situația mea, m-a examinat imediat. Aceasta mi-a spus că trebuie să nasc în curând. Am încercat să o conving că mai am câteva săptămâni și că planific să reușesc încă multe lucruri, inclusiv să merg spre Belgia, acolo unde mă aștepta mama mea.

Peste câteva zile, am născut a doua fetiță. Medicii din Moldova m-au ajutat să aduc pe lume o fetiță sănătoasă și frumoasă, pe care am numit-o Adelina. Ea este o luptătoare.

Aici, la centrul pentru refugiați, mi s-a oferit tot de ce aveam nevoie pentru bebeluș: un cărucior, hăinuțe, scutece, medicamente și chiar lapte praf pentru copii. Atitudinea față de noi este foarte caldă și primitoare.

Ce emoții trăiesc atunci când mă gândesc la soț și familia mea care a rămas în Ucraina? Sunt extrem de îngrijorată. Totuși, ca și mame, trebuie să ne gândim în primul rând la siguranța copiilor noștri. Sunt convinsă că toate femeile mă vor înțelege.”

SDG16Svetlana Babaș este parte a comunității rome și este una dintre cele peste 400,000 de persoane care au ajuns în Republica Moldova de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

 

Conform unui sondaj privind strămutarea persoanelor refugiate efectuat de către UN Women și IOM, majoritatea persoanelor refugiate din Ucraina sunt femei și copii. Într-o astfel de situație, femeile își asumă o responsabilitate imensă de îngrijire a copiilor, însoțită de separarea de familie, traume, resurse financiare limitate, precum și lipsa de haine, produse alimentare, produse de igienă personală și alte necesități esențiale. 83% de femei au sosit cu cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, majoritatea având un copil (44%) sau doi (34%). Conform unui studiu efectuat de către UNFPA, 80.000 de femei din Ucraina urmează să nască în următoarele 3 luni, și multe dintre acestea nu au acces la asistență maternală adecvată.

În cadrul mecanismului de coordonare al Agențiilor ONU, și drept rezultat al susținerii oferite de către UN Women, a fost creat un grup de lucru în domeniul egalității de gen, acesta fiind condus de către UN Women și UNHCR. Scopul este de a oferi susținere intersectorială și interorganizațională în vederea asigurării integrării dimensiunilor de gen în acțiunile umanitare.