ONU Moldova susține promovarea păcii durabile și incluzive și coeziunii sociale în țară
Data:
Un proiect de doi ani „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale în Moldova” a fost semnat astăzi de către Organizația Națiunilor Unite în Moldova și Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova.
Credit foto: UN Moldova
Proiectul urmărește să faciliteze crearea unui mediu favorabil pentru îmbunătățirea interconectării și angajamentului între ambele maluri ale râului Nistru prin promovarea și interacțiunea privind drepturile omului, construirea păcii sensibilă la gen, promovarea accesului egal la servicii de asistență esențiale și consolidarea coeziunii sociale pe fundalul tensiunilor regionale sporite cauzate de războiul din Ucraina.
Credit foto: UN Moldova
Proiectul va fi implementat de trei agenții ONU: Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Împuternicirea Femeilor (UN Women) cu o valoare totală de 2,45 milioane de dolari SUA, finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii.