Știri

29
rezultat(e) găsit(e)
Data:
UN Women și Ministerul Afacerilor Interne au găzduit un atelier consultativ privind cea de-a doua generație a Programului și Planului de Acțiuni privind implementarea în Republica Moldova a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea. Planul de Acțiuni va acoperi perioada 2023-2027 și va succeda primei generații a Programului Național privind Rezoluția 1325 în Moldova, care a luat sfârșit în 2021.
Data:
Specialiștii și specialistele IT au printre cele mai bune salarii din Moldova, însă și în acest sector se atestă o lipsă a forței de muncă. Totuși, datorită investițiilor, domeniul devine tot mai atractiv. Majoritatea angajaților în IT sunt bărbați – aproximativ 81%, și doar 19% sunt femei. În ultimii ani, prin intermediul programelor și cursurilor de specialitate, tot mai multe femei sunt încurajate să aleagă o carieră în IT.
Data:
Zece proiecte de dezvoltare a afacerilor conduse de femei din Republica Moldova au beneficiat de un suport financiar de tip Voucher în cadrul proiectului „Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și reziliență în contextul pandemiei COVID-19.”
Data:
Vineri, 23 septembrie 2022, UN Women a organizat Conferința Națională „Promovarea egalităţii de gen la locul de muncă, pe piața de desfacere şi în comunitate”, în cadrul căreia au participat cele 17 companii semnatare ale Principiilor de Abilitare a Femeilor (Women Empowerment Principles - WEPs), dar și alte companii care susțin abilitarea femeilor atât la locul de muncă cât și în comunitate. Evenimentula a mai reunit instituții guvernamentale și organizații internaționale, asociații de business și mediul de afaceri care promovează abilitarea economică a femeilor, atât în Moldova cât și la nivel international.
Data:
Așa cum UN Women prin mandatul său, promovează implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” și încurajează participarea activă a femeilor în procese decizionale, cu ocazia Zilei internaționale a păcii, Jana Costachi ne-a vorbit despre experiența sa de susținere a persoanelor refugiate și implicarea activă în procesele de menținere a păcii.
Data:
Conferința națională „Promovarea egalităţii de gen la locul de muncă, pe piața de desfacere şi în comunitate” va fi un eveniment unic în cadrul căruia participanții și participantele vor afla despre cele mai bune practici internaționale și locale în promovarea WEPs-urilor, rolul guvernelor și organizațiilor internaționale în abilitarea femeilor, despre manifestul generației următoare privind egalitatea de gen, precum și vor întâlni companiile din Moldova care deja implementează aceste principii.
Data:
Marți, 6 septembrie, a fost dat startul ediției I a primului Accelerator de Antreprenoriat Feminin din Moldova. Timp de trei luni, 15 participante selectate din cele patru ediții ale Programului de Pre-accelerare: Antreprenoriat Feminin vor avea ocazia să-și îmbunătățească afacerile și să atragă primele investiții. Astfel, participantele, mentorii, partenerii și donatorii programului s-au întrunit în cadrul evenimentului de lansare oficială a Acceleratorului.
Data:
Un proiect de doi ani „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale în Moldova” a fost semnat astăzi de către Organizația Națiunilor Unite în Moldova și Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova.
Data:
O nouă ediție „Discover Modova’s Finest” a întrunit reprezentante și reprezentanți ai Misiunilor Diplomatice, antreprenoare și designere vestimentare din Republica Moldova
Data:
Catalogul reunește 50 de producătoare din țară și este o sursă utilă și informativă pentru promovarea afacerilor femeilor producătoare din Republica Moldova și stimularea vânzărilor drept măsură de susținere a acestora.
Data:
Tatiana Scutari este o militară, care timp de un an și jumătate a participat într-o misiune de pacificare în Republica Centrafricană. Cu ocazia Zilei Internaționale a forțelor de menținere a păcii ONU, care este marcată anual la data de 29 mai la nivel mondial, Tatiana a povestit cum a fost experiența sa și ce a motivat-o să participe într-o astfel de misiune.
Data:
Drept consecință a invaziei Federației Ruse în Ucraina, viața a milioane de oameni s-a schimbat peste noapte. Mulți ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească casele, fiind strămutați în interiorul țării sau refugiindu-se în țările vecine în căutarea unui adăpost sigur. Persoanele refugiate au fost nevoite să-i lase în urmă pe cei dragi, dar și să renunțe la locuri de muncă, hobby-uri, precum și alte lucruri din care, de fapt, era compusă viața lor.
Data:
Pentru a susține abilitarea economică a Femeilor și a ajuta în acest sens statul și sectorul de afaceri, a fost elaborată o Foaie de parcurs, lansată la Guvern.
Data:
Ana Grama este o tânără antreprenoare care și-a transformat pasiunea de a crește levănțică într-un startup de producere a cosmeticelor eco. Calea profesională a Anei a început cu programul de pre-accelerare pentru fete și femei implementat de către XY Partners cu sprijinul UN Women și susținerea financiară a Suediei.
Data:
O seră și un magazin de flori sunt amplasate în inima satului Vadul lui Isac, situat în sud-vestul Moldovei. Este afacerea Danielei, o fată diagnosticată cu sindromul Down, care a visat dintotdeauna la o pasiune doar a ei. 
Data:
Daniela Vekvert: „Prin minimalism putem crea un viitor durabil”
Data:
Proiectul de lege ce ar permite angajatorilor de a oferi, salariaților, servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta până la 3 ani votat astăzi în lectură finală
Data:
Un eveniment dedicat femeilor producătoare din Moldova cu genericul „Dezvoltarea oportunităților de afaceri pentru femeile producătoare” a avut loc astăzi la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de UN Women Moldova în colaborare cu Ministerul Agriculturii cu sprijinul financiar al Suediei.
Data:
Svetlana Brodețcaia este manageră servicii clienți în cadrul întreprinderii cu capital străin „Premier Energy” SRL. Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul energetic, ea afirmă că genul nu constituie un obstacol pentru avansarea în carieră. Mai cu seamă în cazul persoanelor care au reușit să dezvolte competențe valoroase pentru piața muncii și sfera care le interesează. Activând într-un domeniu considerat preponderent masculin și care angajează în mare parte bărbați, Svetlana Brodețcaia consideră, că prin muncă asiduă femeile pot obține succes în domeniul de care sunt pasionate.
Data:
Soluții alternative pentru mame, sau cum putem susține femeile să se reintegreze pe piața muncii după concediul de îngrijire a copiilor