Știri

125
rezultat(e) găsit(e)
Data:
A fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru pilotarea Serviciului Integrat regional pentru victimele violenței sexuale, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu suportul UN Women, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni", finanțat de Uniunea Europeană, și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova.
Data:
La data de 14 iulie a avut loc un eveniment care a abordat subiectul consolidării prestării serviciilor pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen în Republica Moldova atât în context umanitar, cât și în contextul intervențiilor de dezvoltare. Evenimentul, organizat de UN Women Moldova în cadrul Proiectului „Promovarea la nivel național și regional a unui răspuns umanitar sensibil la gen” și finanțat de Guvernul SUA, a reunit reprezentanți/-te ai/ale guvernului, societății civile, prestatorilor de servicii, comunității internaționale și experți/-te în domeniul eliminării violenței în bază de gen. 
Data:
În data de 28 iunie 2023, a avut loc evenimentul „Accelerarea dezvoltării economice prin susținerea antreprenoriatului feminin”, organizat de UN Women în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), cu sprijinul financiar al Suediei. Evenimentul a adus în prim-plan provocările cu care se confruntă femeile antreprenoare din Republica Moldova și a evidențiat importanța unui sprijin integrat, atât financiar, cât și non-financiar, pentru femeile din mediul de afaceri.
Data:
Motociclismul este una dintre acele pasiuni care demonstrează că libertatea și emoția de a conduce o motocicletă pot fi potrivite pentru oricine dorește. Într-un domeniu în care stereotipurile și prejudecățile de gen sunt frecvente, mai multe femei din Republica Moldova își urmează cu încredere pasiunea pentru motociclete, dovedind că pot înfrunta orice provocare. Astăzi, UN Women vă invită să cunoașteți trei femei remarcabile care fac parte din comunitatea persoanelor pasionate de motociclete și care au reușit să depășească aceste stereotipuri. Ecaterina Tiufanova, Tatiana Dormenco și Ecaterina David au fost deschise să-și împărtășească experiențele personale și să ofere sfaturi inspiraționale pentru alte femei cu același entuziasm pentru motociclete. Cele trei protagoniste sunt membre ale comunității Motoskills (Poka2ki.md), care promovează acest hobby în rândul femeilor pasionate de motociclete.
Data:
Pe 15 iunie, UN Women, împreună cu Coaliția Națională Viață Fără Violență, și sprijinul financiar al Suediei, au organizat o masă rotundă pentru a discuta cele mai bune practici internaționale și naționale privind asigurarea consultărilor sigure cu supraviețuitoarele violenței împotriva femeilor și fetelor. Discuția s-a bazat pe ghidul recent publicat „Consultări sigure cu supraviețuitoarele violenței împotriva femeilor și fetelor", elaborat de UN Women și Global Rights for Women cu sprijinul financiar al Departamentului de Afaceri Externe și Comerț al Australiei. Ghidul oferă pași practici, măsuri de siguranță și acțiuni pe care agențiile guvernamentale, societatea civilă și organizațiile supraviețuitoarelor, și entitățile Națiunilor Unite le pot lua pentru a include vocile supraviețuitoarelor în eforturile de reforme sistemice, prin consultări sigure și semnificative.
Data:
La 9 iunie 2023, a avut loc evenimentul de totalizare a primei ediții a programului regional „Uniunea Europeană pentru Egalitatea de Gen: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova și UNFPA Moldova.
Data:
La data de 3 iunie, în pitorescul sat Bravicea, raionul Strășeni, la pensiunea agro-turistică „Stupina din Codrii Moldovei", deținută de tinerii apicultori Victoria și Eugen Sobol, s-a desfășurat un eveniment dedicat producătoarelor din Moldova. Peste 50 de femei, atât din Republica Moldova, cât și femei refugiate din Ucraina, s-au adunat pentru a-și dezvolta abilitățile și a învăța noi modalități de a face față crizelor sociale și economice.
Data:
Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) alături de Congresul Național al Ucrainenilor din Moldova, cu sprijinul UN Women Moldova, lansează programul de susținere „Cash for work” pentru femeile refugiate din Ucraina, care doresc să-și găsească un loc de muncă sau să își dezvolte propriile afaceri pe teritoriul Republicii Moldova. Scopul programului „Cash for Work” este de a facilita integrarea acestora în comunitate, îmbunătățind calitatea vieții femeilor și a familiilor lor.
Data:
Datorită eforturilor remarcabile din cadrul proiectului „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, în luna martie a acestui an, a fost creat primul Serviciu integrat din Republica Moldova ce oferă oricărei persoane adulte, care a fost victimă a violenței sexuale, posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, legală, psihologică și socială într-o singură locație. Odată cu lansarea Serviciului, a fost identificată necesitatea desfășurării unui exercițiu de pilotare pentru a analiza modul de funcționare în practică a acestuia.
Data:
Sectorul privat este recunoscut din ce în ce mai mult ca un actor-cheie nu doar în stimularea creșterii economice, ci și în promovarea dezvoltării sociale durabile. Pentru a evalua gradul de conștientizare și disponibilitatea companiilor din Republica Moldova de a integra egalitatea de gen și abilitarea femeilor în activitățile lor, UN Women, cu sprijinul financiar al Suediei, a dezvoltat un studiu de bază privind impactul Principiilor de Abilitare a Femeilor asupra mediului de afaceri din Republica Moldova.
Data:
În Republica Moldova, în ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în domeniul egalității de gen. Femeile și-au crescut treptat, dar constant reprezentarea în procesele de conducere și de luare a deciziilor, inclusiv femeile din grupurile subreprezentate. Republica Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, iar diferite legi și politici sunt amendate pentru a înlătura principalele obstacole care împiedică femeile să participle pe piața muncii.
Data:
24 de comunități din raioanele Cahul și Ungheni au devenit adevărate campioane în promovarea egalității de gen. Este rezultatul remarcabil al Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” lansat în anul 2020 de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF și finanțat de Uniunea Europeană. Din momentul lansării, acesta a contribuit semnificativ la promovarea egalității de gen în Republica Moldova, obiectivul său principal fiind integrarea perspectivei de gen în politicile și bugetele locale și combaterea violenței în bază de gen, inclusiv a violenței domestice și împotriva copiilor, în cele două raioane Cahul și Ungheni. Activitățile au avut loc în 24 de localități din raioanele Cahul și Ungheni și au durat până în mai 2023.
Data:
Weekendul precedent au fost lansate primele cursuri gratuite în cadrul programului de susținere pentru copiii și adolescenții refugiați, lansat de Tekwill Academy Kids, inițiativă implementată de către ATIC, în colaborare cu UN Women, și finanțată de Guvernul Japoniei și Guvernul SUA.
Data:
Ina Iavorschi este o tânără antreprenoare care a lansat platforma VV Billing împreună cu echipa sa, un instrument digital care, printre altele, va facilita facturarea și achitarea serviciilor comunale. Ina ne-a povestit despre experiența ei în calitate de antreprenoare, dar și ce oportunități de dezvoltare profesională oferă domeniul IT.
Data:
Pe parcursul ultimilor ani, din ce în ce mai multe persoane aleg instruirea în mediul online, datorită flexibilității de învățare și oportunităților pe care le oferă acest tip de instruire. Cursurile online capătă o tot mai mare popularitate și în Republica Moldova. UN Women vă invită să o cunoașteți pe Tatiana Ciaglic, fondatoarea platformei Easy E-learning, care își propune să dezvolte un algoritm de învățare care le-ar permite utilizatorilor și utilizatoarelor platformei să-și personalizeze informația studiată și modul de instruire conform propriilor necesități și preferințe, astfel încât procesul de învățare să devină cât mai eficient și plăcut.
Data:
Primul Serviciu specializat din Republica Moldova pentru victimele violenței sexuale a fost inaugurat la Ungheni. Serviciul este finanțat de Uniunea Europeană și a fost creat cu susținerea UN Women în parteneriat cu autoritățile centrale și locale. Serviciul oferă oricărei persoane adulte care a fost victimă a violenței sexuale posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, legală, psihologică și socială într-o singură locație.
Data:
Pe 20 martie 2023 a fost lansat un nou hub pentru femei „Women Hub Bălți”, conceput și implementat în cadrul „Empowering Women Hubs Network”. Această inițiativă este organizată de către ATIC, împreună cu IHUB, în colaborare cu UN Women și cu sprijinul financiar al Suediei.
Data:
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), și Radio Moldova, la inițiativa UN Women Moldova, au lansat miercuri, 8 martie 2023, un podcast cu genericul „Rolul femeilor în procesul de transformare digitală al Republicii Moldova.” 
Data:
UN Women Moldova a organizat, la data de 7 martie 2023, evenimentul „Abilitarea femeilor într-o lume digitală”, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor. Acest eveniment a avut drept scop consolidarea colaborării intersectoriale în domeniul digital și încurajarea femeilor și fetelor din Republica Moldova, precum și din Ucraina, să urmeze o carieră în IT sau STEM.
Data:
De la studiile online și activismul digital până la extinderea rapidă a locurilor de muncă bine plătite din domeniul tehnologiilor, era digitală a generat oportunități fără precedent pentru abilitarea femeilor și a fetelor. Însă, avansarea tehnologiilor presupune, de asemenea, noi forme de inegalitate și amenințări sporite la adresa drepturilor și bunăstării oamenilor.