Știri

62
rezultat(e) găsit(e)
Data:
Victoria Lungu, una din fondatoarele Asociației Obștești „Ophelia”, este dedicată luptei împotriva violenței în bază de gen și susținerii femeilor aflate în dificultate, din regiunea de sud a Moldovei. Datorită eforturilor Victoriei și colegelor sale, în noiembrie 2023, AO „Ophelia” a inaugurat în satul Roșu, raionul Cahul, Centrul de Reziliență a Femeilor. Scopul centrului este de a sprijini femeile supraviețuitoare ale violenței în bază de gen și cele aflate în situații de risc, atât din rândul refugiatelor, precum și celor din comunitățile gazdă. Motivația Victoriei de a fonda o organizație pentru femei rezidă în dorința de a contribui la crearea unei societăți lipsite de violență, în care fiecare femeie și fată trăiește într-un mediu sigur și echitabil.
Data:
UN Women a lansat Campania dedicată Zilei Internaționale a Femeilor. Evenimentul „Să investim în femei: Istorii de abilitare” organizat de UN Women, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Suediei, a reiterat importanța investițiilor în femei, ca un imperativ al drepturilor omului și o piatră de temelie pentru construirea societăților incluzive.
Data:
Astăzi, 4 martie, UN Women, Bursa de Valori a Moldovei și Corporația Financiară Internațională au organizat, în premieră pentru Republica Moldova, evenimentul "Ring the Bell for Gender Equality - Sună Clopoțelul pentru Egalitatea de Gen", exprimând un angajament comun pentru promovarea egalității de gen în sectorul financiar. La eveniment au participat reprezentanți și reprezentante ai/ale instituțiilor financiare, pieței de capital și mediului de afaceri.
Data:
Oficiul regional al UN Women pentru Europa și Asia Centrală a încheiat recent consultările subregionale cu participarea diferitelor părți interesate în pregătirea celei de-a 68-a sesiuni a Comisiei pentru Statutul Femeilor (CSW68). Programată pentru perioada 11 - 22 martie 2024, CSW68 are ca temă prioritară „Accelerarea obținerii egalității de gen și a împuternicirii tuturor femeilor și fetelor prin reducerea sărăciei, consolidarea instituțiilor și finanțarea sensibilă la dimensiunea de gen."
Data:
21 de femei refugiate din Ucraina, dar și din Republica Moldova au oportunitatea de a iniția și dezvolta afaceri, datorită grantului acordat prin intermediul proiectului „Femei cu viziune”, realizat cu susținerea UN Women Moldova și finanțat de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.
Data:
A fost lansată Asociația „Rețeaua Femeilor Refugiate din Ucraina - Female Support Force”. Prin activitatea sa, asociația va oferi susținere femeilor care au fugit din calea războiului, dar și celor din comunitățile locale.
Data:
În decursul ultimelor decenii, înregistrăm o creștere constantă și semnificativă a femeilor implicate în politică și în procesele decizionale din întreaga țară. Cu toate acestea, această evoluție a scos în evidență o problemă alarmantă: violența împotriva femeilor din sfera politică. Acest fenomen poate lua mai multe forme, inclusiv violență fizică, verbală, psihologică, hărțuire sexuală sau online. Toate aceste forme de violență au un impact grav asupra femeilor implicate în politică și pot descuraja participarea lor. În acest context, UN Women Moldova, împreună cu partenerii săi și cu sprijinul financiar al Suediei, desfășoară o serie de inițiative menite să sporească gradul de conștientizare cu privire la fenomenul violenței împotriva femeilor în politică și în cadrul alegerilor. De asemenea, aceste acțiuni își propun să introducă subiectul pe agenda publică și politică.
Data:
Drama femeilor rome în Holocaust în 1942-1944 este prezentată într-o expoziție unică pentru Moldova, în perioada 2-23 august, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Expoziția, în premieră pentru țara noastră, prezintă mărturii foto-documentare ale dramei femeilor rome deportate, exterminate în perioada celui de-al doilea război mondial în lagărele de concentrare situate pe teritoriul dintre râurile Nistru și Bug. În același timp, expoziția aduce un omagiu tuturor victimelor de etnie romă, subliniind pericolele conexe războiului și necesitatea de combatere a tuturor formelor de discriminare și manifestare de ură.
Data:
Noi indici statistici relevă faptul că, la nivel global, femeile ajung la doar 60% din potențialul lor maxim. Nicio țară nu a ajuns la o egalitate deplină de gen, iar mai puțin de 1% dintre femei și fete trăiesc într-o țară în care este o rată înaltă a abilitării femeilor și cu disparități reduse de gen, conform unui nou raport global lansat de UN Women și PNUD pe 18 iulie 2023, la conferința „Women Deliver”. Raportul prezintă în premieră o imagine mai cuprinzătoare a progresului în dezvoltarea umană a femeilor și fetelor.
Data:
La data de 14 iulie a avut loc un eveniment care a abordat subiectul consolidării prestării serviciilor pentru supraviețuitoarele violenței în bază de gen în Republica Moldova atât în context umanitar, cât și în contextul intervențiilor de dezvoltare. Evenimentul, organizat de UN Women Moldova în cadrul Proiectului „Promovarea la nivel național și regional a unui răspuns umanitar sensibil la gen” și finanțat de Guvernul SUA, a reunit reprezentanți/-te ai/ale guvernului, societății civile, prestatorilor de servicii, comunității internaționale și experți/-te în domeniul eliminării violenței în bază de gen. 
Data:
Cristina Voina, o persoană dedicată și plină de pasiune, este o membră valoasă a comunității din orașul Cahul. La vârsta de 28 de ani, își dedică timpul și energia în slujba altora, prin activitatea sa remarcabilă la Asociația Obștească „Azi”. Încă din anul 2017, Cristina a ales să se implice ca voluntară în cadrul asociației, manifestând un angajament deosebit față de proiectele și nevoile comunității locale. Prin eforturile sale și implicarea activă, a reușit să câștige aprecierea și încrederea colegilor și colegelor sale, iar în 2019 a fost recrutată în funcția de asistentă de proiect. După concediu de maternitate, în noiembrie 2022, Cristina a revenit cu și mai multă determinare și încredere în sine. A preluat rolul de administratoare în cadrul asociației, aducând un suflu nou și un profesionalism desăvârșit în gestionarea operațională și administrativă.
Data:
Datorită eforturilor remarcabile din cadrul proiectului „EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, în luna martie a acestui an, a fost creat primul Serviciu integrat din Republica Moldova ce oferă oricărei persoane adulte, care a fost victimă a violenței sexuale, posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, legală, psihologică și socială într-o singură locație. Odată cu lansarea Serviciului, a fost identificată necesitatea desfășurării unui exercițiu de pilotare pentru a analiza modul de funcționare în practică a acestuia.
Data:
În Republica Moldova, în ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în domeniul egalității de gen. Femeile și-au crescut treptat, dar constant reprezentarea în procesele de conducere și de luare a deciziilor, inclusiv femeile din grupurile subreprezentate. Republica Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, iar diferite legi și politici sunt amendate pentru a înlătura principalele obstacole care împiedică femeile să participle pe piața muncii.
Data:
24 de comunități din raioanele Cahul și Ungheni au devenit adevărate campioane în promovarea egalității de gen. Este rezultatul remarcabil al Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” lansat în anul 2020 de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF și finanțat de Uniunea Europeană. Din momentul lansării, acesta a contribuit semnificativ la promovarea egalității de gen în Republica Moldova, obiectivul său principal fiind integrarea perspectivei de gen în politicile și bugetele locale și combaterea violenței în bază de gen, inclusiv a violenței domestice și împotriva copiilor, în cele două raioane Cahul și Ungheni. Activitățile au avut loc în 24 de localități din raioanele Cahul și Ungheni și au durat până în mai 2023.
Data:
2 mai 2023, Chișinău - Premierul Dorin Recean a avut un dialog cu Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women Moldova împreună și Simon Springett, coordonatorul rezident al Organizației Națiunilor Unite (ONU) în Republica Moldova. În cadrul discuției au fost abordate diverse subiecte ce țin de combaterea violenței împotriva fetelor și femeilor, abilitarea economică, creșterea leadership-ului femeilor în societate și oferirea sprijinului necesar femeilor refugiate din Ucraina.
Data:
Persoanele cu dizabilități se identifică printre grupurile cele mai vulnerabile și sunt afectate în mod disproporționat în timpul situațiilor de criză. Astfel, în contextul războiului din Ucraina, persoanele cu dizabilități care se refugiază pe teritoriul Republicii Moldova, se confruntă cu o serie de provocări în accesarea serviciilor de care au nevoie.
Data:
Cinci femei refugiate din Ucraina activează în calitate de voluntare în organizațiile societății civile din Moldova. În parteneriat cu Programul Voluntarilor Organizației Națiunilor Unite (VONU), UN Women a oferit aceste oportunități de angajare remunerată în cadrul unui proiect-pilot de șase luni al Programului comunitar al Voluntarilor ONU, care are drept scop sprijinirea persoanelor refugiate prin asigurarea unui venit decent și a unei experiențe de muncă utile. Misiunile de voluntariat se desfășoară la Bălți, Cahul, Ungheni și Chișinău și vor contribui la informarea inițiativelor de răspuns la criza refugiaților și a serviciilor multisectoriale privind violența în bază de gen pentru femeile și fetele refugiate din localitățile lor.
Data:
Femeile au o importanță semnificativă în domeniul IT și sunt esențiale pentru o industrie echilibrată și inovatoare. Elena Casapciuc este o tânără din Chișinău care spune că pentru a fi împăcați/-te și mulțumiți/-te cu noi înșine, întotdeauna trebuie să ne concentrăm pe lucrurile care ne pasionează cel mai mult în viață. Pentru ea pasiunea cea mare era matematica și desenul, iar mai apoi programarea. Își amintește că de mică era mai introvertă de fire, mai greu se integra în grupuri, iar domeniul IT a adus-o cumva în zona ei de confort.
Data:
UN Women a semnat un nou acord de parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu scopul de a asigura mijloace de subzistență, competențe profesionale și sprijin financiar femeilor refugiate din Ucraina și celor din comunitatea locală, mai ales femeilor supraviețuitoare ale violenței în bază de gen și celor din grupuri subreprezentate. În cadrul acordului de parteneriat, ATIC va contribui la dezvoltarea și consolidarea competențelor și cunoștințelor femeilor și fetelor care le vor permite să genereze venituri în calitate de specialiste și/sau antreprenoare în sectorul TIC.
Data:
14 organizații ale societății civile pentru femei, conduse de femei și tinere/-i au primit granturi în valoare de la 30 000 până la 350 000 dolari SUA fiecare pentru a implementa proiecte care vor răspunde prompt necesităților persoanelor strămutate forțat (preponderent femei și copii) și a femeilor din comunitățile locale, integrând dimensiunea de gen în acțiunile de răspuns. Proiectele vor fi implementate cu sprijinul UN Women și sunt finanțate de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.