Știri

48
rezultat(e) găsit(e)
Data:
Astfel, UN Women colaborează cu Centrul de Dezvoltare și Susținere a Inițiativelor Cetățenilor „Resonance” în scopul implementării unor activități de promovare și consolidare a participării femeilor la procesele decizionale, pentru a spori reziliența economică și socială a comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.
Data:
În data de 17 iunie, la Chișinău, a fost lansată Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova din legislatura a XI-a. Platforma va uni eforturile tuturor membrelor sale pentru a promova echitatea și egalitatea de drepturi a femeilor din Republica Moldova, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, dar și pentru a contribui la promovarea independenței și abilitării economice a femeilor din Republica Moldova și a politicilor prietenoase familiei prin inițiativă și sprijin legislativ.
Data:
Un eveniment dedicat Convenției de la Istanbul a avut loc la Parlamentul Republicii Moldova. Cu genericul „Dialog comun – Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violentei față de femei și a violenței în familie de la ratificare la implementare” a fost organizat pe platforma Comisiei politică externă și integrare europeană în colaborare cu UN Women Moldova, Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie” și sprijinul financiar al Suediei.
Data:
Ca parte a eforturilor continue de a contribui la creșterea rezilienței celor mai vulnerabile grupuri în contextul crizelor multiple, în special a consecințelor pandemiei de COVID-19, UN Women a inițiat, la sfârșitul anului 2021, proiectul „Sporirea accesului femeilor din grupurile vulnerabile la produse alimentare și de primă necesitate”, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, finanțat de Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.
Data:
Pentru a susține abilitarea economică a Femeilor și a ajuta în acest sens statul și sectorul de afaceri, a fost elaborată o Foaie de parcurs, lansată la Guvern.
Data:
Subsecretara Generală a Națiunilor Unite și Directoarea Executivă UN Women Sima Bahous a vizitat Republica Moldova în perioada 8 – 10 aprilie pentru a reitera angajamentul UN Women în promovarea egalității de gen și leadership-ului feminin în Moldova. Pe parcursul vizitei sale, Sima Bahous a subliniat determinarea UN Women de a susține Republica Moldova în calitate de țară gazdă pentru mii de persoane refugiate, care fug din calea războiului din Ucraina.
Data:
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI a primit o donație de 60 scaune cu rotile și 40 de premergătoare pentru persoanele cu mobilitate redusă sau vârstnici. Echipamentul de asistență a fost donat de către UN Women Moldova cu sprijinul financiar al Suediei.
Data:
Proiectul de lege ce ar permite angajatorilor de a oferi, salariaților, servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta până la 3 ani votat astăzi în lectură finală
Data:
Ziua Internațională a Femeilor, marcată anual la data de 8 martie la nivel internațional, este o zi care marchează realizările sociale, economice, culturale și politice ale femeilor și fetelor, precum și un moment oportun de a îndemna la acțiuni care ar accelera progresul în obținerea egalității de gen.
Data:
Teatrul M.A.D.E continuă Turneul Național al spectacolului „LIBERĂ” în 12 localități din raioanele Cahul și Ungheni, în cadrul proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.
Data:
24 de localități din raioanele Ungheni și Cahul vor promova egalitatea de gen și vor sensibiliza publicul cu privire la violența în bază de gen prin intermediul unui proiect amplu dedicat artei murale (graffiti).
Data:
Cele  trei   zile  de  discuții  s-au finalizat cu adoptarea strategiilor lansate de Coalițiile de Acțiune pentru luarea angajamentelor concrete în atingerea egalității de gen. Acest lucru permite stabilirea unor tematici de discuție importante pentru următoarea fază a Forumului, dar și pentru crearea unei continuități fluide ale acestui subiect care va fi abordat la nivel global. Totodată, tinerele și tinerii și societatea civilă prezentă în cadrul...
Data:
La data de 6 octombrie 2020, bărbați și femei feministe și susținătoare ale drepturilor femeilor din Europa de Est și Caucaz se reunesc într-o consultare virtuală pentru a evalua progresele realizate în raport cu angajamentele asumate în cadrul Declarației de la Beijing și Platformei de Acțiune, cea mai vizionară agendă pentru drepturile femeilor și fetelor.
Data:
2020 va fi un an crucial pentru promovarea egalității de gen la nivel mondial, deoarece comunitatea globală va evalua progresele înregistrate în favoarea drepturilor femeilor de la adoptarea Platformei de acțiune de la Beijing.
Data:
”Am avut un program complex cu diverse activități dedicate capacitării femeilor cu dizabilități și un program de mentorat care a durat aproape trei luni. În cadrul acestui program au participat 46 de femei din toată țară, fapt ce reprezintă un rezultat foarte mare. Din numărul participantelor, 50 la sută au fost alese în fucțiile de consiliere locale, ce reprezintă un rezultat foarte frumos și neașteptat.” – a menționat Ludmila Iachim, Directoare executivă a...
Data:
Toate formele de violență împotriva femeilor și fetelor au în comun faptul că se petrec aproape oriunde: acasă, la școală, pe străzi, în transportul public, la locul de muncă și la evenimente sociale, și că au impact asupra femeilor de toate vârstele.  Violența împotriva femeilor și fetelor, care afectează o treime dintre femeile din toată lumea și care se manifestă sub multe forme – de la agresiuni fizice la hărțuire și viol, este una dintre cele mai...
Data:
La data de 2 octombrie 2019, în incinta Bibliotecii Municipale ”B.P Hașdeu”, a avut loc lansarea Ghidului „Limbajul nonsexist: repere conceptuale și recomandări practice”, elaborat de către Loreta Handrabura, Alexandra Gherasim și Marin Butuc. Scopul evenimentului a fost de a oferi explicații de ce sunt necesare și cum trebuie utilizate formele de feminin și masculin pentru diferite funcții și profesii.
Data:
La concurs se pot înscrie jurnaliști și jurnaliste, fotojurnaliști și fotojurnaliste din presa scrisă, radio, TV, online, care abordează subiecte despre egalitatea de gen și/sau drepturile femeilor. Categoriile concursului Concursul va avea următoarele trei categorii:     Presă scrisă și presa online Audiovizual (TV și radio) Fotografie Fiecare candidat(ă) va transmite cel mult 3 (trei) produse jurnalistice la una sau mai multe categorii ale...
Data:
Șapte jurnaliste din presa scrisă, online și audiovizuală, finaliste ale Programului media „Click pentru egalitate de gen” au participat într-o vizită de studiu la Stockholm, Suedia. Timp de 4 zile, participantele au vizitat organizații internaționale, instituții media și ONG-uri care promovează și susțin egalitatea de gen.
Data:
Peste 700 de oameni au urmărit, în premieră, spectacolul-document „Liberă”, în regia lui Ianoș Petrașcu, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” de la Chișinău. Un spectacol care abordează problema violenței asupra femeilor și repercusiunile ei asupra generației viitoare. Un spectacol despre șabloane, despre legi scrise și nescrise. Este istoria unei adolescente, care se confruntă cu stereotipurile de gen, la fel și drumul tumultuos pe care îl parcurge până la realizarea visului său.