Știri

6
rezultat(e) găsit(e)
1 - 6 din 6 rezultate
Data:
În ritmul actual al progreselor, obținerea egalității de gen ar putea dura aproape 300 de ani, arată raportul „Progresele înregistrate în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD): Situația din domeniul egalității de gen 2022”.
Data:
Marți, 6 septembrie, a fost dat startul ediției I a primului Accelerator de Antreprenoriat Feminin din Moldova. Timp de trei luni, 15 participante selectate din cele patru ediții ale Programului de Pre-accelerare: Antreprenoriat Feminin vor avea ocazia să-și îmbunătățească afacerile și să atragă primele investiții. Astfel, participantele, mentorii, partenerii și donatorii programului s-au întrunit în cadrul evenimentului de lansare oficială a Acceleratorului.
Data:
Astfel, UN Women colaborează cu Centrul de Dezvoltare și Susținere a Inițiativelor Cetățenilor „Resonance” în scopul implementării unor activități de promovare și consolidare a participării femeilor la procesele decizionale, pentru a spori reziliența economică și socială a comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.
Data:
Mai multe inițiative de susținere și dezvoltare a abilităților TIC pentru femeile refugiate sunt în curs de dezvoltare, pentru ca ele să-și recâștige dreptul la libertate profesională și financiară. În cadrul evenimentului „Digital Connections: Moldova-Ucraina”, femeile refugiate din Ucraina, alături de femeile din Moldova, au participat la discuții de socializare, au interacționat între ele și au creat conexiuni în comunitate pentru a depăși mai ușor provocarea refugiului.
Data:
În data de 17 iunie, la Chișinău, a fost lansată Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova din legislatura a XI-a. Platforma va uni eforturile tuturor membrelor sale pentru a promova echitatea și egalitatea de drepturi a femeilor din Republica Moldova, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, dar și pentru a contribui la promovarea independenței și abilitării economice a femeilor din Republica Moldova și a politicilor prietenoase familiei prin inițiativă și sprijin legislativ.
Data:
Evaluarea cuprinzătoare a egalității de gen în țară a fost prezentată astăzi de către Organizația Națiunilor Unite în Moldova. Aceasta oferă o descriere a situației egalității dintre femei și bărbați în Moldova în domeniile: educație, sănătate, oportunități economice, precum și libertatea de exprimare a opiniilor și de luare a deciziilor.