Știri

19
rezultat(e) găsit(e)
1 - 19 din 19 rezultate
Data:
Tatiana Scutari este o militară, care timp de un an și jumătate a participat într-o misiune de pacificare în Republica Centrafricană. Cu ocazia Zilei Internaționale a forțelor de menținere a păcii ONU, care este marcată anual la data de 29 mai la nivel mondial, Tatiana a povestit cum a fost experiența sa și ce a motivat-o să participe într-o astfel de misiune.
Data:
Drept consecință a invaziei Federației Ruse în Ucraina, viața a milioane de oameni s-a schimbat peste noapte. Mulți ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească casele, fiind strămutați în interiorul țării sau refugiindu-se în țările vecine în căutarea unui adăpost sigur. Persoanele refugiate au fost nevoite să-i lase în urmă pe cei dragi, dar și să renunțe la locuri de muncă, hobby-uri, precum și alte lucruri din care, de fapt, era compusă viața lor.
Data:
Moldoveanca Svetlana Patraş, în vârstă de 37 de ani, a parcurs un drum de la jucătoare de fotbal la arbitră internațională FIFA. Și totuși, Svetlana își numește principala realizare în carieră nu numărul de goluri marcate și meciurile internaționale jucate, ci numărul de zâmbete ale copiilor după evenimentele fotbalistice pe care le-a organizat. De 13 ani, sportiva gestionează proiectul internațional „Open Fun Football Schools Moldova”, care este implementat în țara noastră de Asociația “Cross Cultures Project” (Danemarca) cu sprijinul Federației de Fotbal din Moldova și al Suediei.
Data:
Moldoveanca Svetlana Patraş, în vârstă de 37 de ani, a parcurs un drum de la jucătoare de fotbal la arbitră internațională FIFA. Și totuși, Svetlana își numește principala realizare în carieră nu numărul de goluri marcate și meciurile internaționale jucate, ci numărul de zâmbete ale copiilor după evenimentele fotbalistice pe care le-a organizat. De 13 ani, sportiva gestionează proiectul internațional „Open Fun Football Schools Moldova”, care este implementat în țara noastră de Asociația “Cross Cultures Project” (Danemarca) cu sprijinul Federației de Fotbal din Moldova și al Suediei.
Data:
Daniela Vekvert: „Prin minimalism putem crea un viitor durabil”
Data:
„În 10 ani de activitate politică, am avut multe provocări. Provocarea de a fi femeie în politică, provocarea de a nu-mi fi înțelese ideile și proiectele pe care le promovam, provocarea de a nu fi susținută. Mai târziu, mi-am dat seama că aș fi putut face mult mai multe lucruri, dacă atunci când am intrat în politică aș fi avut șansa să fiu instruită de femei și bărbați care au experiență politică. Ei m-ar fi putut învăța cum să negociez, cum...
Data:
Natalia Buza este o femeie pe cât de puternică, pe atât și de optimistă. Era pe cale să plece din țară pentru a-și crea alt viitor, dar a ales să rămână și să își facă o carieră de polițistă de frontieră acasă, în Moldova. I-a reușit, iar acum a devenit prima femeie în funcția de șefă-adunct al unui sector al Poliției de Frontieră. Cunoaște ultima istorie a campaniei „Tu știi că poți!”.
Data:
Inna Jeleascova sau, cum îi place să se prezinte, iZZY iZVNE, este o artistă remarcabilă, care creează graffiti și, mai nou, caligrafie gotică. Tânăra a fost singura artistă din Republica Moldova care a fost inclusă, în 2014, în cartea „100 de artiști de graffiti din Europa”.
Data:
Și-a început cariera în calitate de profesoară. Dar din cauza salariului prea mic, a decis să facă o schimbare și a îndrăznit acolo unde era privită cu scepticism. Iar dacă la început mulți nu-i luau inițiativa în serios, astăzi Maria Acbaș este fondatoarea unei fabrici de lactate și a uneia dintre cele mai mari ferme de vite din sudul țării. Aflați cea de-a opta istorie din cadrul campaniei „Tu știi că poți”.
Data:
Catinca Mardarovici a reușit să schimbe nu doar perceperea egalității de gen în rândul oamenilor din Moldova, dar a luptat și pentru o legislație mai corectă în raport cu drepturile femeilor, fiind astfel mereu sensibilă la nedreptăți. Ba mai mult, este prima femeie care a fondat o organizație dedicată promovării femeilor în politică. Dar aflați mai multe despre eroina noastră în cea de-a șaptea istorie din cadrul campaniei „Tu știi că poți”.
Data:
Svetlana Cojocaru este prima femeie care a devenit directoare la Institutul de Matematică și Informatică al Academiei de Științe a Moldovei. Este pasionată de matematică din anii de școală. Aflați mai jos cum a fost parcursul eroinei celei de-a șasea istorii a campaniei „Tu știi că poți”
Data:
Eroina celei de-a cincea istorii a campaniei „Tu știi că poți” este Varvara Duminică, una dintre primele femei de etnie romă care deține o funcție de conducere în administrația locală. Ea a muncit mult ca să devină consilieră locală și este gata să depună și mai mult efort pentru ca satul său de baștină, Chetrosu, din raionul Drochia, să devină o localitate echitabilă și prosperă.  Nu a crezut în stereotipuri și nu a cedat niciodată, chiar dacă nu întotdeauna...
Data:
Istoria jurnalistei Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, este a patra istorie pe care o împărtășim în cadrul campaniei „Tu știi că poți”. Alina Radu s-a văzut jurnalistă încă de la grădiniță și acum, zi de zi, își trăiește visul. Ideea de a crea un ziar de investigații a venit din dorința de a informa publicul corect și echidistant. Cum a făcut ea istorie în jurnalismul din Republica Moldova, fiind prima femeie care a înființat un ziar de investigații, aflați mai jos.
Data:
A doua istorie din cadrul campaniei „Tu știi că poți” este cea a doamnei Mariana Grama, șefa Secției Relații Militare J5, Direcția de planificare strategică din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale. Este prima doamnă colonel din cadrul Ministerului Apărării și este una din acele femei care te inspiră să fii mai puternică și să nu crezi în stereotipuri
Data:
A doua istorie din cadrul campaniei „Tu știi că poți” este cea a doamnei Mariana Grama, șefa Secției Relații Militare J5, Direcția de planificare strategică din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale. Este prima doamnă colonel din cadrul Ministerului Apărării și este una din acele femei care te inspiră să fii mai puternică și să nu crezi în stereotipuri.
Data:
În cadrul campaniei „Tu știi că poți” am discutat cu o femeie care a făcut istorie în Republica Moldova și continuă până în prezent să ajute oameni din diferite colțuri ale țării. Ludmila Scalinîi este una dintre primele deputate în primul Parlament al Republicii Moldova, este semnatară a Declarației de Independență și participantă a Mişcării Femeilor din Moldova.
Data:
De Ziua Internațională a Fetelor și Femeilor din domeniul Științei, am discutat cu Elena Zubcov, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, șefa Laboratorului de Hidrobiologie și Ecotoxicologie. Elena Zubcov este doctor habilitat în ştiinţe biologice, profesor cercetător, a publicat peste 400 de lucrări ştiinţifice și deține 7 brevete de invenţie.
Data:
Valentina Bodrug-Lungu este vicepreședinta Platformei pentru Egalitate de Gen din R. Moldova, platformă care acționează ca o voce activă în promovarea egalității de gen. Este, de asemenea,  președinta și fondatoarea organizației non-guvernamentale „Gender-Centru”, care desfășoară proiecte privind educația de gen, combaterea violenței în familie și prevenirea discriminării. A contribuit la dezvoltarea și promovarea legilor privind egalitatea de gen și violența...
Data:
Sonja Lokar este directoarea executivă a Rețelei Europei Centrale și de Est pentru probleme de gen și a colaborat cu activistele din toate păturile sociale, etnice, religioase și politice în 21 de țări. Ea a fost o activistă din tinerețe și este specialistă în dezvoltarea partidelor politice, problemele de asistență socială de stat și de gen. Ea este o feministă și o apărătoare a drepturilor femeilor atât în Slovenia, cât și la nivel internațional. Recent dna Lokar a vorbit la conferința regională „Parlamentarii pentru egalitatea de gen și abilitarea femeilor”, organizată de UN Women, PNUD și Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) al OSCE cu susținerea Parlamentului Republicii Moldova în parteneriat cu guvernul Suediei.