Știri

306
rezultat(e) găsit(e)
Data:
Așa cum UN Women prin mandatul său, promovează implementarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” și încurajează participarea activă a femeilor în procese decizionale, cu ocazia Zilei internaționale a păcii, Jana Costachi ne-a vorbit despre experiența sa de susținere a persoanelor refugiate și implicarea activă în procesele de menținere a păcii.
Data:
Conferința națională „Promovarea egalităţii de gen la locul de muncă, pe piața de desfacere şi în comunitate” va fi un eveniment unic în cadrul căruia participanții și participantele vor afla despre cele mai bune practici internaționale și locale în promovarea WEPs-urilor, rolul guvernelor și organizațiilor internaționale în abilitarea femeilor, despre manifestul generației următoare privind egalitatea de gen, precum și vor întâlni companiile din Moldova care deja implementează aceste principii.
Data:
În ritmul actual al progreselor, obținerea egalității de gen ar putea dura aproape 300 de ani, arată raportul „Progresele înregistrate în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD): Situația din domeniul egalității de gen 2022”.
Data:
Marți, 6 septembrie, a fost dat startul ediției I a primului Accelerator de Antreprenoriat Feminin din Moldova. Timp de trei luni, 15 participante selectate din cele patru ediții ale Programului de Pre-accelerare: Antreprenoriat Feminin vor avea ocazia să-și îmbunătățească afacerile și să atragă primele investiții. Astfel, participantele, mentorii, partenerii și donatorii programului s-au întrunit în cadrul evenimentului de lansare oficială a Acceleratorului.
Data:
Tinerii și tinerele sunt agenți și agente ale schimbării, iar UN Women încurajează implicarea acestora în acțiuni menite să promoveze importanța și necesitatea atingerii egalității de gen în societatea noastră, mai ales în rândul generației tinere.
Data:
Un proiect de doi ani „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale în Moldova” a fost semnat astăzi de către Organizația Națiunilor Unite în Moldova și Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova.
Data:
O nouă ediție „Discover Modova’s Finest” a întrunit reprezentante și reprezentanți ai Misiunilor Diplomatice, antreprenoare și designere vestimentare din Republica Moldova
Data:
Mai multe femei din Republica Moldova, care s-au implicat din prima zi, alături de alte mii de femei din țara noastră, pentru a ajuta oamenii care au fugit din calea războiului din Ucraina, au vorbit despre experiența și motivația lor dar și importanța implicării fiecăruia dintre noi pentru a oferi sprijin oamenilor aflați în dificultate. Femeile s-au reunit în cadrul unui eveniment organizat de UN Women Moldova cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenței Umanitare, sărbătorită anual la 19 august.
Data:
Declarația Simei Bahous, subsecretară generală a Națiunilor Unite și directoare executivă a UN Women, cu prilejul Zilei Mondiale a Asistenței Umanitare, 19 august 2022
Data:
Ageism-ul este o problemă de inegalitate, discriminare și nedreptate. Fără a aborda acest aspect, nu vom realiza egalitatea de gen până în 2030. Ageism-ul îi afectează pe toți - tineri și bătrâni. Prejudecățile ce se referă la vârstă sunt larg răspândite și necontestate - în atitudinile, credințele, politicile și societățile noastre, creând o barieră extraordinară în calea participării depline a tinerelor femei în comunitățile lor.
Data:
Catalogul reunește 50 de producătoare din țară și este o sursă utilă și informativă pentru promovarea afacerilor femeilor producătoare din Republica Moldova și stimularea vânzărilor drept măsură de susținere a acestora.
Data:
Proiectul „Discover Moldova’s Finest”, conceput de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene ca o platformă în folosul creșterii vizibilității produselor „Made in Moldova” pe piețele externe de desfacere și identificării noilor destinații pentru export, a ajuns la cea de-a III-a ediție. De această dată, evenimentul a fost organizat în parteneriat cu UN Women Moldova, cu sprijinul financiar al Suediei.
Data:

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a avut astăzi, 5 iulie, o întrevedere cu reprezentantele Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor din Moldova (UN Women Moldova) – experta internațională în domeniul eliminării violenței în bază de gen, Simona Voicescu, specialistă de programe, Svetlana Andrieș, managera de program EVA Project, Laura Grecu și ofițera de program în domeniul eliminării violenței EVA Project, Veronica Dobrioglo.

Data:
Pandemia COVID-19, dar și crizele multiple din ultima perioadă, au determinat o serie de schimbări și efecte asupra populației, iar acestea se răsfrâng diferit asupra bărbaților și femeilor, atât în plan economic, cât și social. Acest lucru este determinat, inclusiv, de diferențele de roluri pe care le joacă femeile și bărbații în societate și în familie.
Data:
Astfel, UN Women colaborează cu Centrul de Dezvoltare și Susținere a Inițiativelor Cetățenilor „Resonance” în scopul implementării unor activități de promovare și consolidare a participării femeilor la procesele decizionale, pentru a spori reziliența economică și socială a comunităților de pe ambele maluri ale Nistrului.
Data:
O delegație a Fondului Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară al ONU (WPHF), care a inclus reprezentante/-ți ai Fondului și ai guvernelor donatoare din Austria, Germania, Irlanda, Norvegia, Suedia și Marea Britanie, a vizitat Republica Moldova în perioada 21-23 iunie 2022.
Data:
6 organizații ale societății civile din Moldova, create și conduse de femei și/sau care promovează agenda „Femei, Pace și Securitate”, au primit susținere financiară în valoare totală de aproape 1 mln USD de la Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară al ONU (WPHF) cu susținerea UN Women Moldova.
Data:
În data de 21 iunie 2022 a fost semnat Ordinul cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind mecanismul de cooperare intersectorială în cazurile de violență în familie.
Data:
De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, sute de mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova. Guvernul Republicii Moldova, comunitatea internațională, organizațiile societății civile, cetățeni, voluntari și voluntare și-au unit eforturile pentru a răspunde prompt și eficient la nevoile celor care au fugit din calea războiului. Persoanele implicate în soluționarea crizei refugiaților s-au confruntat cu un șir de provocări, una dintre cele mai stringente fiind menținerea echilibrului psihologic. Acest lucru a determinat mai mulți/te specialiști și specialiste din domeniul psihologiei și psihoterapiei să organizeze sesiuni de consiliere psihologică. Astfel a procedat și Elena Bîceva, președinta Asociației Gestalt Terapie și Psihodrama din Moldova, care organizează sesiuni de consiliere psihologică pentru funcționarii și funcționarele publici/e implicați/te în acțiunile de răspuns la criza refugiaților.
Data:
Mai multe inițiative de susținere și dezvoltare a abilităților TIC pentru femeile refugiate sunt în curs de dezvoltare, pentru ca ele să-și recâștige dreptul la libertate profesională și financiară. În cadrul evenimentului „Digital Connections: Moldova-Ucraina”, femeile refugiate din Ucraina, alături de femeile din Moldova, au participat la discuții de socializare, au interacționat între ele și au creat conexiuni în comunitate pentru a depăși mai ușor provocarea refugiului.