Victoria Lungu, una din fondatoarele Asociației Obștești „Ophelia”, este dedicată luptei împotriva violenței în bază de gen și susținerii femeilor aflate în dificultate, din regiunea de sud a Moldovei. Datorită eforturilor Victoriei și colegelor sale, în noiembrie 2023, AO „Ophelia” a inaugurat în satul Roșu, raionul Cahul, Centrul de Reziliență a Femeilor. Scopul centrului este de a sprijini femeile supraviețuitoare ale violenței în bază de gen și cele aflate în situații de risc, atât din rândul refugiatelor, precum și celor din comunitățile gazdă. Motivația Victoriei de a fonda o organizație pentru femei rezidă în dorința de a contribui la crearea unei societăți lipsite de violență, în care fiecare femeie și fată trăiește într-un mediu sigur și echitabil.

Tot mai mulți/-te tineri și tinere din Republica Moldova aleg să se implice în diverse activități de promovare a drepturilor omului, utilizând abilitățile lor în diverse domenii de activitate. Astfel a procedat și Anastasia Suslov, o tânără activistă, care a decis să facă un stagiu la UN Women Moldova, în cadrul Programului ONU de Stagii pentru Diversitate. Vă invităm să cunoașteți istoria Anastasiei.

Natalia Ivanova* este o femeie refugiată din Ucraina care a fugit din calea războiului împreună cu soțul ei. Până la război, ea deja se confruntase cu episoade de violență psihologică în familie, dar după sosirea în Moldova, situația s-a agravat și mai mult. Natalia a găsit sprijin psihologic la RCTV "Memoria", o organizație parteneră a UN Women, care a ajutat-o să depășească provocările pe care le întâmplina în relația sa cu soțul.

UN Women a desfășurat, la Soroca, un dialog care a reunit reprezentanți și reprezentante ale organizațiilor societății civile (OSC-uri) și comunității internaționale, precum și femei refugiate și din comunitățile-gazdă, pentru a dezbate subiecte privind consolidarea serviciilor specializate pentru femeile refugiate, supraviețuitoarele violenței și pentru cele expuse riscului, precum și provocările cu care se confruntă organizațiile societății civile în recunoașterea și raportarea violenței.

Accesul la educație reprezintă un drept fundamental al fiecărui om, dar și o responsabilitate publică. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 24 ianuarie drept Zi internațională a educației, pentru a celebra rolul educației în atingerea păcii și dezvoltării durabile. Fără educație și oportunități echitabile și incluzive pentru toți, țările nu vor reuși să atingă egalitatea de gen și să rupă ciclul sărăciei care lasă în urmă milioane de copii, tineri și adulți.

A venit în Moldova împreună cu mama care se deplasează cu greu, lăsând în urmă soțul, fiul, casa și fără să știe unde îi este fiica, însă a reușit nu doar să supraviețuiască, dar și să ajute alte refugiate împreună cu Asociația „Motivație” din Moldova, organizație parteneră a UN Women, susținută financiar de Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară.

Este învățătoare pentru clasele primare la o școală din Chișinău. Nu-i vom spune numele pentru că ne-a rugat să îi protejăm identitatea. Încă suferă. Încă se teme. Se teme de el, dar și mai mult - de societatea care a condamnat-o de la bun început să îi fie rușine de lucruri pentru care nu este vinovată - că a fost agresată și înjosită de omul alături de care a ales să-și petreacă viața. Timp de 12 ani nu a spus nimic despre ce i se întâmpla acasă. Ce-ar fi zis elevii din satul ei sau părinții acestora?

Violența împotriva femeilor și fetelor rămâne cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului din lume, afectând mai mult de 1 din 3 femei - o cifră care a rămas în mare parte neschimbată în ultimul deceniu.

Prima lovitură a primit-o când era însărcinată. A doua a fost peste o săptămână. Au urmat multe altele. Nu le-a ținut contul în cei 30 de ani cât a trăit cu un agresor. „Jumătate de viață a trecut fără să știu că am dreptul să fiu fericită”, spune Ioana*.

Olesea are trei copii pe care îi crește cu dragostea de care ea nu a avut niciodată parte. A fost abandonată de părinți pe când abia învăța să meargă, iar visul ei de a avea o familie frumoasă s-a transformat într-un coșmar când s-a căsătorit. Bărbatul în care a avut încredere o bătea și o umilea. Olesea a găsit puterea de a fugi de lângă el cu cei trei copii ai lor, iar astăzi își spune povestea ca să convingă femeile ce trec printr-o asemenea experiență să nu se lase învinse.

După ce a doua oară a fost obligat de judecată să urmeze un program de consiliere pentru agresorii familiali, Vitalie a înțeles că în familia sa, violența nu trebuie să existe. Și că din cauza unor convingeri stereotipice privind rolul femeii și al bărbatului acasă, familia pe care a întemeiat-o cândva din iubire și respect, era una plină de conflicte și abuz.

Tinerii și tinerele sunt agenți și agente ale schimbării, iar UN Women încurajează implicarea acestora în acțiuni menite să promoveze importanța și necesitatea atingerii egalității de gen în societatea noastră, mai ales în rândul generației tinere.

De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, sute de mii de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova. Guvernul Republicii Moldova, comunitatea internațională, organizațiile societății civile, cetățeni, voluntari și voluntare și-au unit eforturile pentru a răspunde prompt și eficient la nevoile celor care au fugit din calea războiului. Persoanele implicate în soluționarea crizei refugiaților s-au confruntat cu un șir de provocări, una dintre cele mai stringente fiind menținerea echilibrului psihologic. Acest lucru a determinat mai mulți/te specialiști și specialiste din domeniul psihologiei și psihoterapiei să organizeze sesiuni de consiliere psihologică. Astfel a procedat și Elena Bîceva, președinta Asociației Gestalt Terapie și Psihodrama din Moldova, care organizează sesiuni de consiliere psihologică pentru funcționarii și funcționarele publici/e implicați/te în acțiunile de răspuns la criza refugiaților.

Drept consecință a invaziei Federației Ruse în Ucraina, viața a milioane de oameni s-a schimbat peste noapte. Mulți ucraineni au fost nevoiți să-și părăsească casele, fiind strămutați în interiorul țării sau refugiindu-se în țările vecine în căutarea unui adăpost sigur. Persoanele refugiate au fost nevoite să-i lase în urmă pe cei dragi, dar și să renunțe la locuri de muncă, hobby-uri, precum și alte lucruri din care, de fapt, era compusă viața lor.

Iaroslav este un tânăr de 19 ani din Odesa care s-a refugiat la începutul lunii martie în Moldova împreună cu familia sa. El este pasionat de muzică, computer și contabilitate. Tânărul are o dezvoltare atipică și mai multe dizabilități care pe fundalul bombardamentelor, apropierii liniei frontului și a stresului cauzat de război, au înrăutățit puternic starea de sănătate a tânărului. Dacă până la război, grație terapiei, Iaroslav putea să se deplaseze cu mult ajutor pe propriile picioare, acum este din nou țintuit în scaunul cu rotile.

De la începutul războiului în Ucraina, Moldova și Polonia au găzduit cel mai mare număr de persoane refugiate. La data de 22 apriilie, în diverse regiuni ale Republicii Moldova se adăpostesc aproximativ 91 de mii de persoane refugiate. UN Women colaborează cu partenerii în vederea colectării, analizei și diseminării datelor statistice pentru a ilustra impactul diferit și disproporțional al invaziei militare a Federației ruse în Ucraina asupra femeilor și fetelor.

Războiul i-a trezit în dimineața zilei de 24 februarie și le-a schimbat viața. Unii s-au speriat și s-au închis în apartamente, alții și-au luat câteva lucruri și au plecat cât mai departe de bubuiturile obuzelor și de ecoul sirenelor. Destinația – oriunde, doar să fie un loc sigur. În câteva săptămâni, aproape patru milioane de ucraineni s-au transformat în refugiați, iar mulți dintre ei și-au găsit liniștea și siguranța în Republica Moldova.

La data de 24 februarie, Natalia, Irina și Cristina, trei prietene și mame din Odesa, au fost trezite de alarme aeriene și explozii. Rusia a lansat o ofensivă militară împotriva Ucrainei. „Stres, pericol și ambuteiaje, în special în apropierea unităților militare... A fost teribil să văd saci plini cu nisip la punctele de control. Nici nu-mi amintesc tot drumul spre Moldova, pentru că eram foarte panicată.” își amintește Cristina de 41 de ani, care a venit cu fiicile sale de 18 și 3,5 ani. „După traversarea frontierei, voluntarii și voluntarele ne-au ajutat cu hrană și transport. Le suntem foarte recunoscătoare moldovenilor.”