Știri

190
rezultat(e) găsit(e)
Data:
Pe 29 noiembrie la Institutul Național al Justiției a avut loc evenimentul „Accesul la justiție al femeilor victime și supraviețuitoare ale violenței în bază de gen”, organizat în cadrul campaniei „16 zile de activism pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”.
Data:
Specialiștii și specialistele IT au printre cele mai bune salarii din Moldova, însă și în acest sector se atestă o lipsă a forței de muncă. Totuși, datorită investițiilor, domeniul devine tot mai atractiv. Majoritatea angajaților în IT sunt bărbați – aproximativ 81%, și doar 19% sunt femei. În ultimii ani, prin intermediul programelor și cursurilor de specialitate, tot mai multe femei sunt încurajate să aleagă o carieră în IT.
Data:
Un mecanism local de incluziune socio-economică a supraviețuitoarelor violenței în familie a fost elaborat prin intermediul proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană. Documentul include un set de măsuri și etape pentru incluziunea socio-economică a femeilor (supraviețuitoare a violenței) și sprijinirea lor prin formare profesională, angajare, lansare a unor activități generatoare de venit sau inițiere a unor activități antreprenoriale. Mecanismul a fost testat în 12 localități din raioanele Ungheni și Cahul, iar peste 250 de femei au beneficiat de suport pentru educație, formare și angajare, pentru a deveni independente economic.
Data:

Conferința de încheiere a Proiectului „Parteneriate Locale pentru Abilitarea Femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” a reunit beneficiare și beneficiari din cele 12 localități partenere ale inițiativei, reprezentante și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din raioanele Cahul și Ungheni, ai Grupurilor de Inițiativă Locală, femei active, dar și parteneri de dezvoltare.

Data:
Zece proiecte de dezvoltare a afacerilor conduse de femei din Republica Moldova au beneficiat de un suport financiar de tip Voucher în cadrul proiectului „Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și reziliență în contextul pandemiei COVID-19.”
Data:
Conferința națională „Promovarea egalităţii de gen la locul de muncă, pe piața de desfacere şi în comunitate” va fi un eveniment unic în cadrul căruia participanții și participantele vor afla despre cele mai bune practici internaționale și locale în promovarea WEPs-urilor, rolul guvernelor și organizațiilor internaționale în abilitarea femeilor, despre manifestul generației următoare privind egalitatea de gen, precum și vor întâlni companiile din Moldova care deja implementează aceste principii.
Data:

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a avut astăzi, 5 iulie, o întrevedere cu reprezentantele Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor din Moldova (UN Women Moldova) – experta internațională în domeniul eliminării violenței în bază de gen, Simona Voicescu, specialistă de programe, Svetlana Andrieș, managera de program EVA Project, Laura Grecu și ofițera de program în domeniul eliminării violenței EVA Project, Veronica Dobrioglo.

Data:
Femeile din satul Boșcana, împreună cu refugiatele din Ucraina, au organizat o activitate pentru a se cunoaște mai bine și a face schimb de tradiții și obiceiuri, la inițiativa Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu susținerea UN Women și sprijinul financiar al Suediei. Aceasta a fost prima dată când refugiatele cazate în comună au avut ocazia să se întâlnească și să facă schimb de informații. De asemenea, oamenii din sat au putut să cunoască mai bine femeile care locuiesc de două luni în localitatea lor.
Data:

Miercuri, 13 aprilie 2022 a avut loc lansarea proiectului „Consolidarea acțiunii de gen în raioanele Cahul și Ungheni susținut de UN Women” implementat de A.O ”Artemida” din Drochia pentru dezvoltarea serviciului de asistență și consiliere pentru victimele violenței în bază de gen și violenței în familie (asistență victimelor violenței) în raioanele Cahul și Ungheni.

Data:

23 de localități din Cahul și Ungheni au elaborat strategii și bugete sensibile la gen pentru anul 2022

Data:
Anastasia Robuleț, studentă și voluntară din raionul Ungheni, ajută cu traduceri și informații refugiatele și refugiații care ajung în Republica Moldova.
Data:

UN Women Moldova și Consiliul Raional Ungheni au semnat un memorandum pentru dezvoltarea unui serviciu specializat pentru victimele violenței sexuale

Data:
Un eveniment dedicat femeilor producătoare din Moldova cu genericul „Dezvoltarea oportunităților de afaceri pentru femeile producătoare” a avut loc astăzi la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de UN Women Moldova în colaborare cu Ministerul Agriculturii cu sprijinul financiar al Suediei.
Data:
Svetlana Brodețcaia este manageră servicii clienți în cadrul întreprinderii cu capital străin „Premier Energy” SRL. Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul energetic, ea afirmă că genul nu constituie un obstacol pentru avansarea în carieră. Mai cu seamă în cazul persoanelor care au reușit să dezvolte competențe valoroase pentru piața muncii și sfera care le interesează. Activând într-un domeniu considerat preponderent masculin și care angajează în mare parte bărbați, Svetlana Brodețcaia consideră, că prin muncă asiduă femeile pot obține succes în domeniul de care sunt pasionate.
Data:
Doina Gherman - sunt mândră că Republica Moldova a devenit al 35-lea stat în lume care a găsit curajul și a trecut de partea tuturor victimelor violenței domestice
Data:
Soluții alternative pentru mame, sau cum putem susține femeile să se reintegreze pe piața muncii după concediul de îngrijire a copiilor
Data:
Un mural dedicat egalității de gen care ilustrează femei în diferite profesii percepute preponderent tipic masculine a fost pictat la Chișinău.
Data:
Viorelia Chistruga este o elevă de 17 ani din satul Bîrnova, raionul Ocnița, membră a Consiliului Raional al Tinerilor din aceeași localitate. Tânăra, care este și ea participantă a Programului de mentorat, spune că a găsit oportunitatea de a se implica și de a crea proiecte în domeniul egalității de gen în urma mai multor căutări. Aceasta era interesată de oportunități concrete în care poate să își expună punctul de vedere și să lucreze la eradicarea fenomenului de hărțuire sexuală.
Data:
La Cahul a fost lansată o expoziție de fotografie care reunește lucrările celor 13 participanți ai taberei de fotografie „Egalitatea în Obiectiv”, unde au învățat cum să devină promotorii egalității de gen și ai drepturilor omului în societate, prin intermediul artei fotografice, și să experimenteze tehnici de creare a portretelor, eseurilor foto și a expozițiilor fotografice.
Data:
Evenimentul cu genericul „Mesaje prin artă” este organizat în contextul ratificării Convenției de la Istanbul de către Republica Moldova și a Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Inițiativa a fost implementată de Centrul de Drept al Femeilor, în colaborare cu UN Women și Parlamentul Republicii Moldova, cu susținerea financiară a Suediei. Evenimentul are scopul de a...