Olimpica la matematică Adelina Andrei: e foarte important să contribuim prin propriile exemple la împuternicirea femeilor şi fetelor

În Republica Moldova, puține fete sau femei decid să facă studii în domeniul științelor exacte, sau IT. Piedicile cu care se confruntă la nivel cultural, social, sau educațional nu le permit să avanseze și să devină experte în domenii în care sunt, de regulă, subreprezentate.

Data:

Adelina Andrei 

 Adelina Andrei. Foto Arhiva Personală

Conform studiului Motivațiile și barierele fetelor și femeilor în domeniile STEM și TIC, majoritatea tinerelor care au participat spun că nu sunt deloc interesate de Fizică și electronică (81%), sau de Matematică, Biologie/Chimie, Tehnologia informației (65%). Cu toate acestea, fetele care au oportunitatea și vor să se dezvolte în această sferă, nu se lasă influențate de stereotipurile de genUna dintre aceste fete este Adelina Andrei. Tânăra a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, iar printre premiile importante pe care le-a obținut, se numără și o medalie de aur în cadrul Olimpiadei Europene pentru Fete, EGMO. Eleva de 18 ani din Chișinău este și unica tânără dintr-un grup de 8 băieți, și ei elevi în licee din capitală, care a obținut recent medalia de bronz în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică organizată în Federația Rusă. Cu toate acestea, Adelina spune că cele mai importante reușite ale ei nu sunt premiile pe care le-a obținut, dar mai cu seamă  faptul că se ocupă cu ceea ce îi place și nu a lăsat stereotipurile să îi dicteze alegerile. Pasiunea mea pentru matematică vine încă din clasele primare. Am realizat că matematica a devenit ceva mai mult pentru mine în momentul în care eram gata să stau ore în şir gândindu-mă la o problemă grea, doar pentru că ea îmi părea interesantă, în momentul în care am fost gata să nu cedez şi să nu dau înapoi când mi s-a spus, de nenumărate persoane, în nenumărate rânduri că fetele nu pot fi la fel de bune la matematică ca şi băieţii

Un rol important în formarea capacităților Adelinei, o au părinții, dar și școala unde învață, spune tânăra. Faptul că am îndrăgit matematica este și meritul părinților. Şcoala în care învăţ a jucat şi ea un rol important în motivarea mea. Atunci când ești mic sau mică, foarte mult contează să ai nişte exemple care să îți inspire faptul ca e posibil să reușești, mai ales pentru fete, pentru că ducem lipsă de modele de femei şi fete în STEM.  Respectiv, e foarte important, cel puţin pentru minesă contribui la împuternicirea fetelor mici, care sunt la început de cale prin propriul exemplu, prin sfaturi şi ajutor. Fiindcă ponderea fetelor în competițiile STEM este extrem de mică în comparație cu băieții, este important ca acestea să fie încurajate și mai mult să participe activ fără a se confrunta cu discriminare de gen. O metodă de a le crește interesul, spune Adelina, sunt olimpiadele pentru fete.Dacă analizăm profilul participanților/telor la Olimpiada Internaţională de Matematică, observăm o pondere mică a fetelor. Un factor care ar explica acest lucru îl constituie stereotipurile de gen care spun că matematica şi alte subiecte din domeniul științelor exacte sunt pentru băieţiEste evident că avem mai mulţi bărbaţi în domeniul STEM, pentru că ei sunt încurajați mai mult decât femeile la nivel sistemic să se aprofundeze în domeniul științelor exacte. Problema, dacă e să spun aşa, se află în anumite preconcepţii pe care le avem şi poate chiar şi lipsa informării despre unele femei de succes în STEM, astfel de exemple fiind cele care ar stimula fetele şi le-ar spune indirect: „Uite, e posibil şi pentru tine!”. Astfel, Olimpiada Europeană la Matematică pentru Fete este o metodă de a încuraja fetele să participe la competiţiile matematice, să depăşească clişeele existente în societate care spun că fetele trebuie să fie bune doar la literatură şi istorie, să câştige experienţă şi încredere în sine”.

 

Adelina Andrei 

 Adelina Andrei. Foto Arhiva Personală

În final, Adelina spune că nu vede diferențe dintre femei și bărbați atunci când e vorba de capacitățile pe care le pose. Însă, tânăra crede că mai este loc pentru a avansa situația în care ne aflăm și că inclusiv generația ei, poate să ofere și mai mult obiectivului de atingere a egalității de gen și accelerarea acestui proces. femeie e la fel de capabilă ca şi un bărbat să fie preşedintă, cercetătoare, directoare de companie şi orice altceva ce şi-ar dori ea să fie. De asemenea, nu cred că ar trebui să existe diferenţe în felul în care creştem sau educăm băieţii sau fetele. De exemplu, eu nu cred că trebuie să le spunem băieţilor să nu fie emotivi sau să nu plângă, iar fetelor să fie gingaşe, să nu fie puternice. Avem încă mulţi paşi de făcut până a atinge egalitatea dintre femei şi bărbaţi. La moment încă sunt multe ţări în lume unde femeile nu au acces la educaţie superioară, unde femeile nu se află în poziții de conducere, unde femeile nu se simt în siguranţă în propria lor casă din cauza violenţei. Ceea ce putem face e „să luptăm” pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen în continuare, să nu ne lăsăm păcăliţi de mici succese sau aparenţe care spun că am atins egalitatea de gen, să contribuim prin propriile exemple la împuternicirea femeilor şi fetelor, să vorbim şi să informăm cât mai multă lume atât despre problemele şigreutăţile prin care trec femeile, cât şi despre istoriile lor de succes. Mi se pare vitală şi implicarea bărbaţilor care cred în atingerea egalităţiişi spargerea stereotipurilor de gen, pentru că egalitatea nu e doar de o singură parte şi educarea băieţilor în acest spirit e la fel de importantă. Cel mai important sfat care îl pot da tuturor, dar în special fetelor, este să creadă în ele, să nu le fie frică să facă ceea ce le place şi să nu renunţe, indiferent de ce spun alţii, indiferent dacă e artă, matematică, inginerie sau altceva.

 

În ultimii trei ani, cu ajutorul finanțării Suediei și prin intermediul parteneriatului UN Women cu ATIC, peste 2000 de fete și femei au beneficiat de oportunități de a se specializa în domeniul IT și de a acumula cunoștințe și abilități pentru a intra pe piața muncii în acest domeniu. Iar în perioada 2015-2017, numărul afacerilor în sectorul TIC conduse de femei, a crescut cu circa 28%, pe când cele conduse de bărbați, cu 24%.Mai multe puteți afla accesând Raportul financiar anual al întreprinderilor, Cercetarea statistică „Câștigurile salariale și costul forței de muncă”, 2017, pe https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&id=6288&idc=168