Pandemia Elenei și a Verei. Două istorii despre cum e să lupți și să înfrunți greutăți

Elena și Vera au peste 30 de ani. Locuiesc la sat. Ambele au copii, iar pandemia nu le-a ocolit. În luna martie a anului 2020, s-au pomenit față-n față cu o nouă provocare. De altfel, pandemia nu este unica provocare pe care o au. Așa că, la toate cât au de înfruntat, s-a mai adăugat un „munte” în drumul vieții. Femeile, însă, nu se tem. Au avut greutăți și mai mari în viață, așa că, înarmate cu răbdare și credință, sunt sigure că vor depăși și aceste vremuri mai puțin fericite.

Data: 10 martie 2021

 

La o distanță de patru kilometri de centrul orașului Ungheni, se află satul Zagarancea. Intrăm în sat. Înaintăm până la falnicul stadion, apoi o luăm la dreapta pe o ulicioară. Între timp, Elena ne așteaptă la poartă. Din ceața densă, îi zărim figura suplă. Am ajuns. Elena ne invită în casă. Intrăm pe poarta verde, apoi deschidem una dintre ușile casei. Casa are mai multe intrări, Elena ne povestește că împarte acoperișul cu unul dintre cei șase frați ai săi.

Casa părintească a Elenei, pe care o împarte acum cu un frate de-al ei și cu familia acestuia. Elena este cea mai mică fată dintre toți cei șapte copii.

 

„Într-o parte din casă, stă fratele meu cu familia, iar în alta, stau eu cu copiii. După ce a murit mama, multă gălăgie a fost din cauza casei, dar eu nu vreau să mă cert cu frații și surorile pentru un colț da casă.”

Elena are 32 de ani, locuiește în două camere împreună cu cei doi copii ai săi: Ilie (11 ani) și Cristina (12 ani). Copii sunt plecați la școală. Acum pot merge, mai greu era în luna martie a anului trecut, când abia se anunțase pandemia. Elena calculează cu cât timp în urmă a început pandemia. Nu mai ține minte exact, în schimb își amintește foarte bine cum a început totul.

Portretul Elenei, surprins în timp ce discutam despre pandemie.

 

„Era haos atunci, îmi pare că, peste tot globul pământesc. Era frică. Panică era. Imposibil de ieșit la magazin, puteai să primești amendă. Bine că acum s-a mai terminat un pic.”

Cel mai greu a fost cu lecțiile online, ne povestește Elena. Are doar un singur telefon și acela e cam stricat. Astfel, în primăvara anului 2020, a împărțit telefonul cu fiica Cristina, care participa la lecții anume cu ajutorul acestui dispozitiv. Alt telefon sau mai ales un computer nu au.

Cu Ilie a fost și mai greu. Băiatul are deficiențe de auz, pentru el participarea la lecții online practic este imposibilă: „Ilie nu aude și îi era greu să facă lecțiile online. Nu poate comunica pe telefon cu profesoara”.

Elena, în dormitorul casei. Aici stă ea împreună cu cei doi copii. Sunt amenajate două paturi, câteva dulapuri și un spațiu de studii pentru copii.

 

Cu toate acestea, Elena povestește că se descurcă. A avut vremuri și mai grele. Acum, crește copii singură după ce tatăl acestora i-a lăsat și a plecat în Portugalia.

„Eu înapoi la el nu mă mai întorc. Am trăit 15 ani bine. Copii îs născuți din dragoste, dar la un moment dat, alcoolul, cărțile, greutățile...”

Elena prepară cafea la bucătăria amenajată în una dintre cele două camere în care locuiește momentan.

 

Femeia nu are un loc de muncă oficial, dar mai câștigă un ban la „stroikă” (în construcții), uneori mai despică și lemne. Pandemia a îngreunat și aceste procese, pentru că trebuie să lase copiii în grija cuiva dacă merge la lucru.

„Acum, sincer vă zic, am noroc de ajutorul social și mă mai descurc cu banii pentru copii. E cam greuț, dar ne descurcăm, mai ales acum cu casa asta nouă. Vreau mai repede să o fac, să mă mut ca să pot trăi normal cu copii. Îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși.”

Depozitul unde Elena păstrează lemnele pentru iarnă. Elena singură cumpără lemnele pentru foc. Tot ea e cea care le despică.

 

Elena pune lemne în soba din casă. E nevoie de vreo patru-cinci brațe de lemne zilnic pentru ca în casă să fie cald.

 

În pofida greutăților, în timp de pandemie, Elena a reușit să cumpere o jumătate de casă tot în Zagarancea. Acum e în plin proces de reparație și abia așteaptă să se mute. E cel mai mare vis pe care îl are acum.

„Să ajung acasă la mine și să dorm liniștită. Primul meu vis e să-mi fac casa, așa micuță cum este. Să știu că nimeni nu o să vină să mă deranjeze la mine acasă, cum se mai întâmplă acum.”

Elena spune că a primit ajutor în timpul pandemiei. Un ajutor care i-a prins bine în situația în care s-a pomenit și care o face să fie mai aproape de visul său – de a avea propria casă. Este vorba despre ajutorul oferit prin intermediul Proiectului EVA, un proiect care promovează egalitatea de gen în raioanele Cahul și Ungheni. Acesta a fost lansat în anul 2020 cu suportul financiar al Uniunii Europene, implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

„M-au ajutat mult, foarte mult chiar. Cu ajutorul lor am reușit să economisesc ca să-mi cumpăr casă primăvara trecută. În timpul pandemiei ne-au oferit pachete cu mâncare, produse de igienă și alte lucruri importante pentru casă. Tot ei m-au ajutat și cu materiale educative pentru copii”.

Elena, lângă peretele din bucătărie. Tencuiala de pe perete a făcut-o singură.

 

Chiar dacă e pandemie, Elena spune că nu vrea să sperie copiii. Femeia are un scop bine definit în viață – viitorul copiilor ei. Insistă foarte mult ca fata să meargă regulat la școală și se străduie ca feciorul și fiica sa să trăiască o copilărie frumoasă, fără chinuri și greutăți, așa cum a fost copilăria ei, în care recunoaște că nu ar vrea să se întoarcă.

Doi motani dorm lângă sobă. Elena spune că Ilie îi iubește foarte mult și doarme împreună cu ei, dar și motanii îl adoră. Au o relație specială.

 

„Știți, eu am crescut la internat. Eu, de mică copilă, știu ce înseamnă asta greutăți și poate aceste greutăți din viața mea m-au făcut mai puternică. Poate nu sunt puternică fizic, dar poate sunt și fizic, pentru că lucrez în construcție, acolo tot e nevoie de putere. Copiii mei sunt puterea mea. Dacă nu ar fi ei, ar fi imposibil. Nu-mi imaginez cum aș fi fără ei. Ei sunt curajul meu de viață, eu totul pentru ei fac.”

Un colțișor din casă dedicat fotografiilor de familie și lucrărilor realizate de copii.

 
La final de discuție, Elena ne-a spus că nu va da mâinile în jos, că nu are acest drept întrucât este responsabilă de viața acestor celor doi copii. Zilele acestea, trebuie să vină tractorul să sape șanțul pentru apă la noua casă și crede că, în acest an, va reuși să se mute la noul cuibușor împreună cu Ilie și Cristina.
După ce ne-a servit cu cafea și ne-a mai povestit despre planificările și construcția noii case, Elena ne petrece până la poartă. Ne flutură din mână cu o față îngândurată și probabil cu multe planuri: ce și cum să mai facă în ziua ce a mai rămas.
Elena ne petrece.
 
Iar noi ne îndreptăm spre următoarea destinație. De data aceasta, la sudul țării. Ajungem la Primăria satului Zîrnești, raionul Cahul. Acolo ne așteaptă Vera. Este timidă. Secretara de la primărie o încurajează. „Nu-ți fie frică, Vera. Spune totul așa cum este.” Cotind printre mai multe ulicioare, ajungem la casa Verei. La poartă, ne întâlnește și soțul acesteia.

Poarta de la casa Verei. Bărbatul din imagine este soțul Verei.

 
Suntem invitați în casă. Vera se grăbește să strângă și să aranjeze lucrurile prin casă. După ce s-a oprit din treabă, ne-a spus că are 37 de ani și are trei fete. Maria are 16 ani, Mihaela – 15 ani, iar cea mai mică, Andreea, are doar trei anișori.
Maria vrea să fie arheologă, iar Mihaela polițistă, ne spune femeia: „Ele nu-s ca noi – de «aiștea» cu sapa în mână. Și noi le zicem să învețe, că acesta este viitorul lor. Este o vorbă:  «Ce sădești, aceea culegi». De asta luptăm pentru ele, să învețe”.

Vera nu s-a născut în Zîrnești, s-a mutat în acest sat după ce s-a căsătorit. A trecut prin mai multe greutăți, iar când am ajuns să discutăm despre pandemie, a oftat.

Portretul Verei, surprins în timpul discuțiilor.

 

„Retrăiem. Nu ne dădea voie să ieșim nici din ogrăzi. Trecea pe drum polițistul de sector cu mașina și anunța lumea să nu iasă afară, să stăm în case. Am aflat de la televizor, dar și copiii au fost anunțați decuseară ca să nu meargă la grădiniță sau la școală timp de două săptămâni, pentru că e pandemie de coronavirus. Și copiii nu au ieșit. Au stat toți acasă.”

În acea perioadă, soțul Verei era la muncă în Germania, dar și acolo era pandemie, așa că de câștigat bani era imposibil. „Soțul era plecat peste graniță, în Germania. Și acolo era pandemie și era strict. Era greu. Nici nu mai vreau să-mi amintesc. Nici acum nu se poate duce, căci e pandemie.”

Vera împreună cu soțul.

 

Pandemia ca pandemia, dar de mâncat trebuie. Vera povestește că au împrumutat bani, au luat pe datorie de la magazin pâine, zahăr, unt și ce mai trebuia de mâncare pentru copii.

Vera își mai amintește cum într-o zi au primit un ajutor foarte necesar. Exact cu lucrurile care le lipseau. „Țin minte că afară era soare și eu măturam prin ogradă și a venit domnul primar cu pachetele. Erau de toate: sodă, săpun, dezinfectant, de mâncare. Tăman ceea ce trebuia și de ce aveam nevoie. Ne-o prins bine. Ne-o dat mult. Noi suntem toate femei și ni s-o dat ce-i necesar și pentru igienă.”

Este vorba despre același program EVA, lansat în anul 2020 cu suportul Uniunii Europene, implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Vera aranjează hainele de iarnă ale copiilor.

 

Din luna septembrie a anului 2020, lucrurile s-au mai schimbat. Cea mai mică fată a fost înscrisă la grădiniță, iar Vera și-a găsit de lucru. A fost angajată și ea la grădiniță.

„Am fost anunțată că este de lucru și mi-au zis că pot da fata la grădiniță și pot ieși și eu la lucru. Și eu am fost de acord, că bani trebuie, nevoile erau mari. Fata mai mare învață la Cahul, în clasa a 10-a, îi trebuie bani de drum și de mâncare, pentru că nu-i hrănesc la școală.”

Vera pune la fiert apa pentru ceai pe sobă.

 

Vera se duce în fiecare dimineață, la ora 7.0 la grădiniță. Acolo mătură trotuarele, greblează, strânge omătul: „Ce mi se spune, aceea fac. Am grijă de tomberoanele de gunoi, mai vin câini și scot de acolo gunoi, iar eu strâng”.

Femeia nu știe cum va evolua pandemia, dar planifică și în continuare să lucreze la grădiniță. Acolo are un salariu de 1 900 de lei: „Da, dar în altă parte unde? Acum cu pandemia nici cu ziua nu te ia la lucru. Da’ la grădiniță... e și în stat”.

Vera dă de mâncare la gâște și rațe.

 

Înainte de a naște pe cea de-a treia fată, Vera lucra cu ziua, dar acum, din cauza pandemiei, este greu să lucrezi cu ziua, ne mărturisește femeia.

Banii femeii sunt singura sursă de venit pentru toți cei cinci membri ai familiei la moment, dar Vera privește optimist spre viitor, deoarece nu se teme de greutăți: „Noi ne-am învățat cu greutăți. Și înainte am avut greutăți”.

Nu are visuri mărețe, dar își dorește trei lucruri: „Răbdare, sănătate și putere. Mă rog în fiecare zi pentru acestea trei. Acestea trei le vreau, că bogăția... când mori, nu iei nimic cu tine, iar dacă ai sănătate, le reușești pe toate încetul cu încetul”.

Vera privește optimist spre viitor, deoarece nu se teme de greutăți

După ce am terminat discuția, în timp ce ne îndreptăm spre poartă, Vera, împreună cu soțul, ne arată cum le-a fost inundată grădină, ce poartă și gard și-au pus și ce câini frumoși au. Sunt mulți și năzbâtioși. Ne povestesc cât e de greu să faci șanțul pentru scurgere de lângă gard. Apoi, ne flutură din mână. Ne îndepărtăm încetișor de casă, iar Vera, înconjurată de cățelușii jucăuși, încă ne privește. Probabil se gândește și ea, la fel ca Elena, ce și cum să mai facă.

Vera și soțul ei, în curte.

Despre proiect: În 2020, UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF, a început implementarea proiectului EVA - „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană. Acesta are două obiective majore: promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin integrarea componentei de gen în politicile publice locale, dar și combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor. Proiectul este implementat în 24 localități din raioanele Cahul și Ungheni și va dura până în decembrie 2022. Proiectul EVA are un buget de 5 250 000 de euro, dintre care 5 milioane sunt oferite de Uniunea Europeană.

Autor: Elena Baranov

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului ‘EU NEIGHBOURS east’, opiniile expuse aparțin autorului.