Bărbații se implică – arată cum participi în activitățile casnice și de îngrijire a copiilor

Data: 8 mai 2020

Cover-Barbatii se Implica

Perioada de izolare impusă de pandemie a provocat cuplurile să-și modifice obiceiurile și interacțiunile cu cei de acasă. Mediul online ne-a arătat o mulțime de exemple prin care tot mai mulți bărbați s-au implicat, alături de partenerele lor, în activități de îngrijire a casei și a copiilor, arătând cum printre ședințe online și rapoarte, au gătit, au schimbat scutece sau au spălat vesela.

Aceste exemple pozitive merită să fie promovate pe larg în societate, pentru a inspira cât mai mulți bărbați să preia acest comportament pozitiv, iar implicarea egală a partenerilor în gospodărie și în restul activităților, să devină o normă socială.

Statisticile spun că femeile alocă mai mult timp decât bărbaţii pentru activităţile casnice neremunerate precum gătitul, spălarea vaselor sau curăţenia. Cifrele oficiale mai arată că mamele petrec mai mult timp cu copiii - rata de participare a mamelor este de 21,4%, iar a taţilor - de doar 10,4%.

Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women Moldova) își propun să schimbe aceste cifre promovând exemple pozitive de implicare a bărbaților, prin istoriile oamenilor de lângă noi – parteneri, vecini, colegi, rude.

Începem cu Vasile Codreanu, tatăl Biancăi (10 ani) și al lui Alex (5 ani).

„Înainte de pandemie nu mă implicam la fel de mult în treburile casnice, petreceam mult timp la serviciu. Acum mă implic mai mult. Am preluat pregătirea temelor cu copiii și spălatul veselei. Cea mai mare provocare pentru mine a fost școala online și să preiau locul prietenilor de la școală și grădiniță. Dar, spre sfârșitul serii, cel mic cerea povestea citită de tata, și acesta e cel mai mare plus. Ne dorim o societate sănătoasă, iar bărbații/tații sunt la fel de responsabili, și nu doar acum în perioadă de pandemie și izolare. Copiii ne copie comportamentele, cum mă port eu cu soția mea, așa se vor comporta și ei în familiile lor”, povestește bărbatul.

Exemplele bărbaților implicați sunt multe și le vom face publice pe paginile noastre (Facebook/Instagram) pe parcursul următoarelor săptămâni. Ne puteți urmări pe UNFPA Moldova și UN Women Moldova. Tot acolo veți găsi informații despre beneficiile implicării egale a bărbaților pentru familie și societate.

De asemenea, vă îndemnăm și pe voi să publicați fotografii sau videouri pe profilul personal de Facebook sau Instagram, însoțite de hashtagul #bărbațiiseimplică și să deveniți promotori ai schimbării.

Asigurați-vă că acestea sunt încărcate cu opțiunea de vizualizare public, pentru a putea fi găsite și republicate pe paginile noastre.

Notă: „Bărbații se Implică” este o inițiativă de sensibilizare cu privire la importanța implicării egale a bărbaților în responsabilitățile casnice și de îngrijire a copiilor în contextul Covid-19, lansată de UNFPA Moldova și UN Women Moldova ca parte a răspunsului ONU la pandemie .

Persoane de contact:

Diana Lungu, consultantă comunicare, UNFPA Moldova – dlungu@unfpa.org, 068156661

Iulia Cerevco, specialistă în comunicare, UN Women Moldova – iulia.cerevco@unwomen.org, 079420400