Cunoaște femeile care vor să devină vocea persoanelor cu nevoi speciale din Republica Moldova

Sunt determinate și știu că prin perseverență pot să influențeze viața politică din localitățile în care trăiesc. Este vorba de 4 dintre participantele Programului de capacitare civică și politică pentru femeile cu dizabilități, care au decis să candideze la alegerile locale din anul 2019.

Data:

Adela Postolachi este o lucrătoare medicală, în vârstă de 45 de ani. Deși a suferit un accident care a impus-o să recurgă la scaunul rulant, vrea să devină una dintre persoanele care soluționează problemele localității în care trăiește, Terebna.

 

Cunoaște femeile care vor să devină vocea persoanelor cu nevoi speciale
Adela Postolachi, participantă în cadrul Programului de capacitare civică și politică a femeilor cu dizabilități. Credit: A.O. Motivație.

 

„Persoanele cu necesități speciale au abilități și se pot implica la dezvoltarea și prosperarea țării. Cred că ponderea femeilor în politică trebuie să fie de minim 40%, doar atunci vom putea spune că ne îndreptăm spre o lume mai egală pentru femei și bărbați.”

„După o pauză de 3 ani în urma accidentului, am revenit la locul de muncă. La scurt timp, am fost discriminată în baza dizabilității de care sufeream. Însă, treptat, am luptat și am reușit să depășesc evenimentele negative din viața mea, deși mi-au lăsat o amprentă adâncă”spune femeia.

Experiența prin care a trecut a învățat-o să fie mai perseverentă și sensibilă la problemele cu care se confruntă oamenii. Chiar dacă în 2015 femeia a participat în cadrul alegerilor locale, dar nu a reușit să acceadă la funcția pe care și-a dorit-o, Adela Postolachi spune că vrea să candideze din nou și să devină consilieră.

 

„Lucrând în sistemul medical, deseori am tangență directă cu viața pacienților, în sens pozitiv, ajutându-i să soluționeze diverse probleme personale, cât și în plan social. Am înțeles, mai apoi, că anumite probleme pot fi soluționate doar ocupând o funcție decizională. Astfel, mi-am propus să creez o infrastructură accesibililă la nivel de construcții. Vreau ca toate clădirile să aibă instalate rampe de acces și să mă axez pe iluminarea stradală”, a mai spus femeia.

 

A fost încurajată de comunitatea ei și Elena Cernei, o femeie activă din satul Găuzeni, Șoldănești, care spune că vrea să ajute persoanele cu nevoi speciale să își cunoască mai bine drepturile.

 

Cunoaște femeile care vor să devină vocea persoanelor cu nevoi speciale
Elena Cernei,  participantă în cadrul Programului de capacitare civică și politică a femeilor cu dizabilități. Credit: UN Women Moldova.

 

„Persoanele cu dizabilități trebuie încurajate să facă primul pas, care este cel mai greu, dar după asta le va fi mai ușor. Astăzi, dizabilitatea mea a devenit o abilitate.”

 

„Am fost discriminată foarte mult în baza nevoilor mele speciale, însă am înțeles că trebuie să cercetez mai mult problemele pe care le am și să învăț, să bat la multe uși pentru a fi o persoană informată. Am început să particip la diferite instruiri încă din anul 2007. După o serie de instruiri am fondat ONG-ul „Speranța”. Pentru că nu am fost ajutată la vârsta mea și nu mi se ofereau sfaturi, nu îmi doresc ca și alte persoane să se confrunte cu aceleași probleme. Aveam o stare sufletească proastă și nu găseam un răspuns cum să ies din ea. De aceea am fondat ONG-ul și am început să ajut persoanele cu dizabilități, iar pe parcursul activității mele am înțeles că asta mă face fericită.”

În ciuda obstacolelor, femeia spune că nu se va opri din a face ceea ce îi place.  

„Am decis să candidez pentru funcția de consilieră, la care deja am experiență. Vreau să fim cât mai transparenți, să dezvoltăm infrastructura și după alegerile locale să lansăm cât mai multe proiecte și instruiri pe diferite domenii și interese.”

Același scop îl au și Oxana Barbu și Lilia Puzderi. Ambele femei, participante ale Programului, spun că vor să facă  schimbări vizibile.

Cunoaște femeile care vor să devină vocea persoanelor cu nevoi speciale
Oxana Barbu,  participantă în cadrul Programului de capacitare civică și politică a femeilor cu dizabilități. Credit: UN Women Moldova.

 

„Nu vă fie frică să faceți un pas și chiar să fiți o persoană publică. Sunteți aceeași oameni ca și ceilalți din jur. Dacă aveți o dizabilitate, e pentru ca să vă demonstrați întâi vouă, apoi societății, că sunteți puternice.”

„Au fost cazuri în care eram întrebată de ce trebuie să candidez, și ce o să fac eu în societate? Însă m-am încurajat singură pe mine, sunt o persoană foarte puternică. Am decis să mă implic pentru că vreau să fac schimbări. Vreau să avem mai multe spații accesibile și să creăm o gunoiște autorizată în localitate”spune Oxana Barbu, locuitoarea orașului Cimișlia.

Lilia Puzderi are ambiția de a demonstra că persoanele cu nevoi speciale sunt la fel de vocale și au scopul de a se manifesta.

Cunoaște femeile care vor să devină vocea persoanelor cu nevoi speciale din Repulbica Moldova
Lilia Puzderi, participantă în cadrul Programului de capacitare civică și politică a femeilor cu dizabilități. Foto: Arhiva personală.

 

„Frica va exista mereu. Cuvintele „Nu pot”, „Nu vreau”, trebuie să dispară.  Suntem persoane puternice, putem da dovadă de abilitate și responsabilitate. Vreau ca alții care mă văd să aibă curaj și să înțeleagă că societatea se schimbă.”

„Știu că este nevoie de mine și știu că pot face mai mult. Încerc să arăt societății că persoana cu nevoi speciale este o persoană la fel de motivată ca și restul și că are un scop în viață. Suntem competente să ajutăm societatea, indiferent  de locul unde ne aflăm. Dorința mea e să fiu cât mai mult în contact cu cetățenii și să-i ajut pe cei cu nevoi speciale. Când m-am născut, oamenii ca mine erau marginalizați, umiliți, însă acum, cu timpul, cu apariția diferitor programe de instruiri, lumea se dezvoltă și se schimbă. Implicarea noastră în diferite activități schimbă lumea. Discut cu tinerii, copiii, bătrânii și văd schimbări. Mă bucur că de câte ori ies în comunitate lumea nu te întreabă de ce ai activități și nu stai acasă”, spune femeia din Borogani, Leova.

„Sper să fiu înțeleasă și acceptată. Vreau să încerc să fac o schimbare și nu o să dau greș dacă o să mă implic într-o activitate politică. Scopul meu e să văd o colaborare între cetățean, consilier/ă și primar/ă, să deschid o linie verde unde cetățeanul/a să-și spună problemele, să-și exprime grijile și să pună întrebări. Vreau să inspir tinerii să devină mai activi social și ca acest proiect să motiveze și părinții să-și încurajeze copiii să devină mai activi și să comunice cu alții”, a mai adăugat Lilia Puzderi.

 

Programul de capacitare civică și politică este implementat în perioada Ianuarie - August 2019, de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, în parteneriat cu UN Women și finanțat de Suedia și are ca scop instruirea femeilor cu nevoi speciale din diferite localități din Republica Moldova pentru a candida la funcții în consiliile locale și pregătirea lor pentru a face față provocărilor unei astfel de activități.