UN Women Moldova a premiat femeile care fac istorie în R. Moldova

Data:

UN Women Moldova awarded Women who made history, featured in "You know you” can campaign
Ludmila Scalinîi, una dintre eroinele campaniei „Tu știi că poți”, la evenimentul de premiere a femeilor care au făcut istorie în R. Moldova.

10 femei care au făcut și fac istorie în R. Moldova, reuşind să se afirme în domenii de activitate tradițional dominate de bărbați, precum politică, sport, armată, afaceri, știință, inginerie au fost premiate de UN Women Moldova.

Ceremonia de premiere a fost punctul culminant al campaniei „Tu știi că poți”, ediția întâi, care s-a desfășurat în luna martie curent și care a venit să încurajeze femeile și fetele din R. Moldova să se afirme ca lidere şi profesioniste deopotrivă cu bărbaţii. Prin această campanie, UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor) și-a propus să exploreze activismul și succesele femeilor, care au modelat viețile și drepturile femeilor și fetelor din R. Moldova și care, astfel, au „scris” istorie.

Svetlana Cojocaru, prima femeie directoare a Institutului de Matematică și Informatică a Academiei de Științe a Moldovei, a menționat: „Vă mulțumesc, sunt onorată și vă sunt recunoscătoare. Alegându-mă pe mine drept una dintre cele 10 femei care reprezintă istoria țării noastre, ați pus de fapt în valoare știința și cercetarea din R. Moldova. Prin această campanie, s-a adus o contribuție enormă domeniului pe care îl reprezint”.

Varvara Duminică, una dintre cele două, primele femei de etnie romă care au fost alese consiliere locale în R. Moldova, a spus: „Femeile rome de abia acum încep să se implice în viața societății șu cea publică. Așa că îndemn și alte femei de etnie romă să înfrunte greutățile și să se implice activ”.

Asya Varbanova, reprezentantă interimară UN Women Moldova, a declarat: „Prin această campanie, am dorit să facem mai vizibile poveștile femeilor excepționale din R. Moldova. Vreau să le mulțumesc eroinelor noastre că au acceptat să fie parte a campaniei „Tu știi că poți”, că au vorbit despre experiențele, succesele, luptele și lecțiile lor de viață. Ceea ce am învățat din istoriile lor este că persistența și curajul transcende stereotipurile și îndoielile și pot depăși dificultățile”.

Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în R. Moldova, a precizat: „Vreau să felicit toate aceste femei minunate care sunt campioane în diferite domenii profesionale masculinizate și care au făcut istorie în R. Moldova. Sunteți adevărate modele și surse de inspirație pentru femeile și fetele din R. Moldova, motivându-le, astfel, să-și ia destinul în propriile mâini”

Încheierea campaniei „Tu știi că poți”
Eroinele campaniei „Tu știi că poți” și ambasadoarele care au fost prezente la evenimentul de închidere a campaniei

Așadar, cunoașteți femeile care au făcut istorie:

  • Ludmila Scalinîi, parlamentară în primul Parlament, semnatara Declarației de independență a R. Moldova, participantă a Mișcării femeilor din Moldova
  • Mariana Grama, prima femeie colonel din cadrul Ministerului Apărării
  • Mariana Eșanu-Cherdivara, triplă campioană europeană, dublă campioană mondială și singura sportivă de lupte libere feminine din R. Moldova care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016
  • Alina Radu, prima femeie care a înființat un ziar de investigație în R. Moldova
  • Varvara Duminică, una dintre cele două, primele femei de etnie romă care au fost alese consiliere locale în R. Moldova
  • Svetlana Cojocaru, prima femeie directoare a Institutului de Matematică și Informatică a Academiei de Științe a Moldovei
  • Catinca Mardarovici, fondatoarea primului clubul politic al femeilor 50/50, militantă pentru egalitate de gen, deputată în Parlamentul din 1994
  • Maria Acbaș, fondatoarea fabricii de lactate „Oloi pak” și a uneia dintre cele mai mari ferme de vite din sudul țării
  • iZZY iZVNE, singura artistă grafitti din Republica Moldova care a fost inclusă, în 2014, în cartea „100 de artiști de graffiti din Europa”
  • Natalia Buza, prima femeie șefă-adjunct de sector la Poliția de Frontieră
Încheierea campaniei „Tu știi că poți”
Evenimentul de celebrare a femeilor care au făcut istorie, a avut loc, simbolic, la Muzeul de Istorie a Moldovei

Pe parcursul evenimentului a fost prezentat discursul ilustrat „Egalitatea de gen în Republica Moldova: Unde suntem și încotro mergem“, care a arătat ce lacune are R. Moldova în privința respectării egalității de gen și drepturilor femeilor, inclusiv pe piața muncii și cum putem schimba lucrurile. Datele oficiale arată că, deși există mai multe fete decât băieți în învățământul secundar și terțiar, aceasta nu se traduce în oportunități egale de angajare. Rata de ocupare a femeilor este de 39%, comparativ cu 43% pentru bărbați, și femeile câștigă în medie cu 14,5% mai puțin decât bărbații, adică cu 11,417 lei anual mai puțin (CPD, 2016). Diferența lunară a câștigurilor salariale este semnificativ mai mare în sectoarele mai bine plătite, cum ar fi tehnologiile informaționale, unde femeile primesc cu 33% mai puțin decât bărbații, sau sectorul finanțe- cu 41% mai puțin.

Totodată, 6 din 10 femei din Moldova au fost supuse cel puțin unei forme de violență (fizică, psihologică, sexuală) pe parcursul vieții din partea soțului sau partenerului. 

În R. Moldova, reprezentarea femeilor în politică și în procesele de luare a deciziilor este, la moment, sub angajamentele internaționale. Femeile dețin doar 22% din mandate în Parlament, 38% din cabinetul de miniștri, 21% din posturile de primari, 30% din consilieri locali și 19% din cei raionali. De la proclamarea independenții, procentul femeilor în parlament a variat de la 4% la 25%.

La sfârșitul evenimentului, a fost inaugurată o expoziţie temporară de fotografii cu mesajele eroinelor campaniei „Tu ştii că poţi”, menite să inspire și alte fete și femei din R. Moldova.

Acest eveniment a fost organizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al R. Moldova și cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.